Această ţară a intrat mai tare în vizorul organizaţiilor homosexuale de când a ieşit de sub influenţa Rusiei şi a început să privească spre ‘lumina’ Uniunii Europene. Autorităţile Uniunii Europene au transmis deschis conducerii Ucrainei că, dacă vor liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, trebuie să introducă unele modificări în legislaţia ţării, pentru a o ‘armoniza’ cu legislaţia europeană. Printre modificările cerute se număra introducerea unui amendament în Codul Muncii care să stipuleze interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală şi identitate de gen la angajare.

În cele din urmă, după multiple tratative şi ameninţări la adresa taberelor din Rada Supremă – Parlamentul ucrainean, după stabilirea mai multor date pentru dezbateri, pe 12 noiembrie 2015 s-a găsit sprijinul politic necesar şi amendamentul ,,Introducerea schimbărilor în Codexul legilor ucrainene privind munca” (cu referire la armonizarea legii ucrainene cu legea europeană în domeniul prevenirii şi opoziţiei faţă de discriminare) a fost introdus în Codul Muncii.

Consiliul Pan-Ucrainean al Bisericilor şi Organizaţiilor Religioase, care reprezintă mai multe confesiuni ortodoxe, catolicismul şi iudaismul, a luptat împotriva introducerii acestui amendament, avertizând că acesta va fi urmat de ,,restricţionarea exprimării libere, cote de angajare pentru homosexuali şi legalizarea căsătoriei homosexuale”. Mai mult, confesiunile şi organizaţiile religioase se tem că modificarea legislaţiei le va sili să angajeze homosexuali.

Biserica Greco-Catolică din Ucraina a propus modificarea amendamentului în sensul de a interzice nespecific discriminarea de orice fel, însă propunerea nu a fost acceptată. Ulterior, în mai multe rânduri, arhiepiscopul major Sviatoslav Şevciuc, conducătorul Bisericii Greco-Catolice, a condamnat ,,ideologia de gen” din spatele amendamentului anti-discriminare, afirmând că ,,orice recunoaştere suplimentară a homosexualităţii ar conduce la distrugerea familiei”. Prelatul a mai spus că ideologia de gen este similară sistemelor totalitare anterioare, care au încercat să distrugă ,,temelia omenirii, deoarece instituţia familiei este mult mai veche decât instituţiile naţiunii sau statului”.

După votarea amendamentului, arhiepiscopul Evstratie Zoria, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Kievului (o structură bisericească necanonică), a declarat la o conferinţă de presă că ideologia de gen din spatele amendamentului a fost încă un ,,experiment social” dintr-o serie lungă de experimente ideologice efectuate pe parcursul secolului XX. Ultimul dintre acestea ,,va izgoni o instituţie importantă – instituţia familiei”.

Şi întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Mitropolitul Onufrie al Kievului şi a toată Ucraina, este îngrijorat de perspectiva legalizării uniunilor homosexuale în ţară. Vorbind în cadrul Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Rusiei, desfăşurat în februarie 2016 la Moscova, el a amintit de amendamentul introdus în noiembrie:

,,Această lege introduce termeni noi în domeniul legislaţiei ucrainene, precum ‘orientare sexuală’ şi ‘identitate de gen’. Aceste inovaţii pot deveni primul pas pentru promovarea stilului de viaţă homosexual în Ucraina şi pentru încercări de a legaliza căsătoria homosexuală”.

El a continuat spunând că Biserica sa, împreună cu alte organizaţii religioase, a înaintat Radei Supreme formulări alternative pentru proiectul menţionat, în scopul de a evita ,,introducerea de termeni străini pentru morala creştină” în domeniul legislativ. ,,Din nefericire, poziţia noastră nu a fost auzită niciodată. Pe 29 ianuarie 2016, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Ucrainei l-a îndemnat din nou pe preşedintele ucrainean să ‘susţină valorile morale tradiţionale şi să protejeze poporul de promovarea în societate a unui stil de viaţă păcătos”, a afirmat mitropolitul Onufrie.

Declaraţiile acestor ierarhi vădesc campania care se duce, ca şi presiunile care se fac pe canale oculte pentru introducerea legislaţiei pro-homosexuale în Ucraina. În decembrie 2015, unele informaţii referitoare la acest subiect ‘au scăpat’ pe internet. De exemplu, Patriarhia Kievului, care este o facţiune ortodoxă nerecunoscută canonic şi se luptă de peste 23 ani pentru a dobândi recunoaşterea, a primit în ultima vreme semnale că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului s-ar implica în rezolvarea acestei probleme spinoase.

Întâistătătorul constantinopolitan s-a întâlnit în septembrie 2015 cu ierarhi ai Patriarhiei Kievului şi le-a dat speranţe, afirmând că divizarea poate fi depăşită numai sub patronajul şi medierea Constantinopolului. Apoi, în noiembrie, a avut loc o întâlnire mult mai puţin mediatizată, între miliardarul şi ‘filantropul’ american George Soros şi conducătorul Departamentului de Informaţii şi membru permanent în Sfântul Sinod al Patriarhiei Kievului, arhiepiscopul Evstratie Zoria, în cursul vizitei lui Soros la Kiev.

Multe persoane au speculat că subiectul conversaţiei ar fi fost atitudinea Patriarhiei faţă de persoanele LGBTI din Ucraina. S-a afirmat că George Soros ar putea oferi ajutor pentru obţinerea statutului canonic al Patriarhiei Kievului, în schimbul atenuării poziţiei Bisericii sale faţă de minorităţile sexuale şi protecţia legală a drepturilor lor. Într-adevăr, credincioşii au remarcat că arhiepiscopul Evstratie nu a mai spus un cuvânt despre ,,orientarea sexuală” şi ,,identitatea de gen” de la întrunire încoace.

Pagină din programul vizitei lui George Soroş în Ucraina

În sprijinul acestor suspiciuni vin încă două lucruri. În primul rând, întâlnirea dintre George Soros şi reprezentantul Patriarhiei Kievului nu a fost întâmplătoare, ci la recomandarea Mitropolitului Elpidifor [Lambriniadis] de Prussa din Patriarhia Constantinopolului. În al doilea rând, prin documentul Contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepărtarea discriminărilor rasiale şi de alte feluri, Patriarhia Constantinopolului a făcut primul pas către acceptarea de către Biserica Ortodoxă, la nivel oficial şi mondial, a homosexualităţii. Iar pentru introducerea unui astfel de cal troian este nevoie, neîndoios, de câţiva trădători, adică de câteva Biserici Ortodoxe locale dispuse să promoveze o astfel de idee şi chiar s-o implementeze.

Un prim ’trădător’ în rândul ortodocşilor este Biserica Ortodoxă a Finlandei, a cărei conducere, potrivit unor jurnalişti, pare să fi căzut în mâinile ,,unei mafii bisericeşti de homosexuali, care propovăduieşte astăzi deschis şi fără ruşine nu numai homosexualitatea ca stare normală, ci şi acceptarea acesteia la nivel ecleziastic”. Un al doilea ’trădător’ ar putea fi, de ce nu ?, o structură bisericească necanonică, precum Patriarhia Kievului, care luptă cu ardoare pentru a-şi dobândi recunoaşterea.