militariUcraina va reintroduce serviciul militar obligatoriu dacă tensiunile vor crește în regiunea sa de est, potrivit secretarului Consiliului național de securitate și de apărare, Olexandr Turcinov, relatează sîmbătă agenția Xinhua, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

”În cazul unei deteriorări grave a situației de pe linia frontului, o nouă mobilizare va fi declarată imediat”, a declarat Turcinov vineri, în cursul unei întîlniri cu presa.

Citeşte şi:  Recorduri meteo în luna iunie. Europa se topeşte, iar SUA se află sub zăpadă. VIDEO

Turcinov a afirmat că armata ucraineană poate în prezent să facă față militanților pro-independență. Circa 43.500 de soldați voluntari s-au alăturat armatei pe bază de contract de la începutul acestui an, potrivit datelor Ministerului ucrainean al Apărării.

În perioada martie 2014-august 2015, în Ucraina au avut loc șase serii de încorporări, fiind convocați circa 210.000 de rezerviști pentru a lupta împotriva rebelilor în regiunile estice Donețk și Lugansk.

Citeşte şi:  Un nou proiect de SUPRAVEGHERE TOTALĂ A POPULAȚIEI în România. Bază cu datele personale ale turiștilor pentru MAI, SRI, SIE

Ostilitățile s-au diminuat din septembrie 2015, dar conflictul a reizbucnit în mai 2016, deoarece trupele guvernamentale și rebelii nu au reușit să se înțeleagă în legătură cu alegerile locale.