Ucraina, una dintre cele mai sărace națiuni ale Europei, devine cu repeziciune locul unde oamenii se duc disperați să găsească o mamă-surogat, pentru a putea avea un copil. Banii oferiți atrag multe femei tinere, dar există temeri că ele ar putea fi exploatate.
Citeşte şi: Mamele-surogat sunt ca niște… bancomate și cuptoare cu microunde, iar acest concept dezumanizează femeile
Ana avea 18 ani când a aflat de la televizor despre mamele “însămânțate “ și purtătoare de copii ai altor mămici și tătici gata să plătească ce era de plătit pentru toată afacerea asta. Ana tocmai absolvise școala secundară și plănuia să lucreze într-un hotel din micul ei oraș din vestul Ucrainei, unde veneau turiști pentru a vizita un castel medieval. La hotel, ar fi primit 200 dolari pe lună, dar, a aflat ea de la telvizor, băgându-se în povestea aceea ar fi câștigat până la 20.000 de dolari, adică 14.000 de lire britanice, scrie flux.md
După standardele locale, familia Anei nu este una săracă, mama ei, de profesiune contabilă, a susținut-o și avut grijă de ea mereu. Fata spune, însă, că a fost atrasă pentru că “ar fi vrut să aibă ceva mai mult“, să-și poată permite “lucruri scumpe“, să renoveze locuința, o mașină, alte chestii prin casă, mă rog, de toate.
În timp ce vorbește, Ana amestecă nervoasă laptele din ceașcă. Deși sute de femei s-au băgat deja în afacere, în Ucraina nu se vorbește încă deschis despre mamele-surogat. Cuplurile de străini au început să vină ca turmele în acest colț de Europă începând din 2015, când “locurile încinse” din Asia, cu mame de închiriat, au început să se închidă, după ce s-a vorbit public despre exploatarea femeilor. Când afacerile au încetat în India, Nepal și Thailanda, străinii s-au îndreptat către Ucraina. Unul dintre puținele locuri rămase, unde treburile mai puteau fi aranjate la prețuri mult mai mici decât, să zicem, în Statele Unite. “Așa de multe cupluri vin în țara noastră, parcă ar curge de pe o bandă rulantă“, zice Ana, după ce ne-a cerut să-i protejăm identitatea. Când a avut 21 de ani, și după ce a început să scotocească pe situri cu reclame, agenți, clinici și tot felul de misiți, Ana a hotărât să se bage în povestea asta. Avusese până atunci o fetiță și a aflat că este acceptată întrucât, conform legii ucrainene, o mamă de împrumut trebuie să aibă propriul ei copil, înainte de a-l purta pe al altora. Dacă ai copilul tău, spuneau recrutorii de femei, este mai puțin probabil să te atașezi de cel pe care urmează să-l dai altor părinți.
Citeşte şi: Este mama surogat o practică compatibilă cu demnitatea umană și drepturile femeii și ale copilului?
O călătorie lungă
În curând, Ana a ajuns la 450 km de casă, în capitala Kiev, pentru controale de sănătate. A semnat un contract cu un cuplu din Slovenia care nu putea să aibă un copil. A fost norocoasă, un embrion i-a fost implantat în uter de la prima încercare. Dar, dificultățile au început pe urmă. Ea spune că, într-un răstimp scurt, calitatea îngrijirilor acordate de clinică a scăzut dramatic. Alte mame purtătoare au avut probleme medicale nediagnosticate corect și la timp, iar asta a dus la complicații. Și-a postat plângerile pe internet, pentru a avertiza și alte femei, dar a fost mustrată de clinică și a fost nevoită să înceteze.
Copilul s-a născut sănătos, dar experiența avută a făcut-o pe Ana să fie precaută. În continuare, a fost de acord să poarte iarăși un copil al altora, de data asta a unui cuplu japonez. Tipii au făcut toate demersurile prin intermediul unui avocat din Kiev, iar Ana nu i-a întâlnit niciodată. De data aceasta Ana a fost mult mai prudentă când a ales clinica și, dacă toate vor merge bine, la 24 de ani, va fi dat naștere la trei copii, unul al ei și doi ai altora.
Capitala europeană a mamelor închiriate
Cererea de mame-surogat în Ucraina “a crescut probabil cu 100% numai în ultimii doi ani”, spune Sam Everingham, de la o organizație de caritate din Australia, care îi îndrumă pe potențialii părinți. Acestă țară, adaugă el, “s-a trezit aproape întâmplător că este una dintre puținele care permit turismul pentru găsirea mamelor-purtătoare”.
Pe lângă simplul fapt că procedura este legală, legile liberale ale Ucrainei îi atrag pe oameni. Legea îi recunoaște pe “părinți” ca părinți biologici chiar din momentul inseminării și nu limitează suma cu care este plătită mama purtătoare. Prin urmare, a fost creată o piață deschisă, unde femeile pot să ceară prețul pe care-l vor. Dar asta nu înseamnă că lucrurile merg ca pe roate. În funcție de locul de unde vii, procedurile pentru a scoate copilul afară din Ucraina pot fi un coșmar birocratic, unele cupluri sunt nevoite să stea acolo și să aștepte multe luni, cum este cazul cu părinții din Marea Britanie.
În timp ce multe clinici ucrainene operează transparent și le tratează bine pe femei, persoane din industrie și mame-surogat vorbesc despre locuri cu o reputație proastă. Există povești neverificate despre embrioane schimbate în secret, despre controale de slabă calitate și operatori care iau prea mulți clienți concomitent, pentru a putea să acorde îngrijirea cuvenită.
Surogatul: ce, unde, de ce?
“Am avut cazuri când agențiile ucrainene au refuzat să plătească mama-surogat care nu a respectat regulile stricte existente în privința sarcinii. Avem exemple înspăimântătoare despre felul cum agențiile au tratat mame, dacă lucrurile nu au mers cum trebuie“, spune același domn de la organizația de caritate din Sydney, Australia.
De asemenea, Olga Bogomolets, doctoriță și șefa Comitetului de sănătate a Parlamentului Ucrainei, crede că tinerele femei au fost atrase în afacerea cu mamele-surogat “drept rezultat al prăbușirii rapide a nivelului de trai” din țară. Economia a fost lovită de o recesiune de proporții în 2014 și 2015, cauzată în parte de conflictul încă în curs în Estul Ucrainei, dintre militari și separatiștii susținuți de Rusia. Industria, adaugă ea, nu este încă reglementată cum se cuvine și asta constitue un risc atât pentru mamele purtătoare, cât și pentru părinții care scot paralele.
L-am sunat pe domnul ministru al Sănătății pentru un comentariu, dar nu a răspuns nimeni.
Cum este organizată afacerea cu mame-surogat în Ucraina?
- se acceptă părinți heterosexuali, sau cupluri căsătorite care dovedesc că nu pot purta o sarcină, din motive medicale
- cel puțin unul dintre viitorii părinți trebuie să aibă o legătură genetică cu copilul; sunt frecvent utilizați donatori de material reproductiv
- Costurile variază în medie între 30.000 – 45.000 dolari
- Părinții plătitori sunt înscriși în Certificatul de naștere ucrainean al copilului; mama purtătoare nu are niciun drept legal să pretindă custodia copilului
- Se estimează că, în fiecare an se petrec cam 500 de cazuri de nașteri-surogat, dar cifrele exacte nu sunt disponibile
- Afacerile cu copii născuți de mame închiriate sunt legale în SUA, Georga și Rusia. Kenia și Laos sunt, de asemenea, disponibile, dar acolo nu exită o legislație în acest sens.
Februarie 2018, BBC News, Kiev
Traducere de Radu Toma
Nota redacţiei:
Urmărind tonul neutru al acestei poveşti înfiorătoare, avem nefericitul prilej să ne convingem cât de dramatic s-a rostogolit Vestul globalizat, cu tot cu secularismul lui demonic, în hăul lipsei de repere morale solide. Iată că scientismul, ca element obligatoriu al paradigmei liberale, îngemănat cu individualismul omului lipsit de Dumnezeu, care a rămas responsabil doar în faţa legii statului, nu şi a celei divine, a semănat o confizie catastrofală în mentalul colectiv rămas fără un sistem de referinţă religios.
Ideea de familie, aşa cum a fost ea cunoscută de-a lungul istoriei milenare, a naşterii de copii, totul s-a risipit în pustiul unei lumi care-și reneagă condiţia de creatură dumnezeiască. Deviaţiile sexuale devenite normă legală, cuplurile şi ”familiile” de homosexuali cu dreptul de a adopta copii, revoluția transumanismului ca expresie finală a sfârșitului iminent al speciei umane, iată realitatea ce poartă în ea din ce în ce mai izbitor trăsături ale unei alienări definitive a umanității în preajma unei Apocalipse ce pare a fi din ce în ce mai aproape. Iar viteza cu care se apropie acest sfârșit implacabil este și în funcție de faptele oamenilor. ”Semenle vremurilor” (Rene Guenon) sunt din ce în ce mai sumbre. Și doar o resurecție religioasă a lumii ar mai putea schimba vectorul acestei căderi, dând o nouă șansă unul alt ciclu istoric.