Eu nu cred în Dumnezeu! Dumnezeu nu există!
Ateul se eschivează când este adusă în discuție credința spunând că el nu crede în divinitate. Nu are credință. Dar în spatele acestei negații stă tot o credință ce definește raportarea sa la lume. Dacă discuția avansează el îți va prezenta convingerile sale despre viață, despre istorie sau despre credința în teoria evoluției.
Una dintre definițiile credinței, prezentă în ediția din 2009 a DEX, este următoarea:
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale
În istorie toate aceste convingeri ateiste au declanșat atitudini, putem vorbi despre un ateism activ. Oameni politici au construit proiecții ale unor state în care ateismul să fie religia oficială și uneori chiar le-au realizat. De exemplu Uniunea Sovietică a condiționat succesul social al cetățenilor prin aderarea la ateism. Au existat profeți ai ateismului, o școală de ateism științific. Artiștii au slujit aceste idei prin arta lor asemenea unor pictori de icoane, bisericile au fost transformate în săli de cultură, știința a fost reorientată deși marii ei fondatorii și-au exprimat la unison credința într-un Făuritor al începuturilor.
Îmi cer scuze în fața ateilor de bună credință, dacă pot spune așa. Ateismul nu a adus numai crime. Sunt și atei care au salvat vieți, oameni excepționali care fac și astăzi bine prin descoperirile lor.
Istoria însă ne descoperă un adevăr crunt: ateismul a deschis un front ideologic care a înecat în sânge milioane de oameni.
Ducând religia la periferie sau luptând împotriva ei, religia negației a modelat o societate fără Dumnezeu. Iar când decalogul nu mai este scris în piatră asemenea celui de pe muntele Sinai, istoria a numărat milioane de victime.
Facem un mic breviar al crimelor realizate de cei mai mari dictatori non-religioși în istorie:
Joseph Stalin – 42.672.000
Mao Zedong – 37.828.000
Adolf Hitler – 20.946.000
Chiang Kai-shek – 10.214.000
Vladimir Lenin – 4.017.000
Hideki Tojo – 3.990.000
Pol Pot – 2.397.000
Un fluture bate acum din aripi iar în timp și spațiu bătaia sa de aripi va influența atmosfera ne spune matematicianul Edward Lorenz. Ceea ce noi vorbim, spunem, credem, acțiunile noastre influențează realitate și istoria.
Karl Marx scria în 1848 Manifestul partidului comunist iar materialismul său ateu declanșa 69 de ani mai târziu în Rusia revoluția bolșevică. O religie ce construia un nou Paradis al materiei negând oricare altă religie de până atunci. Viața viitoare era viața în societatea perfectă a viitorului comunist iar pentru întârzierea realizării acestei armonii utopice a fost găsiți milioane de vinovați de serviciu. Binele societății viitoare au justificat nedreptatea și crimele din prezent.
Stalin a fost botezat ortodox, Hitler a fost catolic dar amândoi și-au denunțat credința inițială ca superstiție și au construit o lume nouă conform convingerilor lor, folosind un genocid programatic împotriva necredincioșilor lor.
Ne referim în continuare la un mit prezent constant în discursul secularist: afirmația că religiile cunoscute ar fi cauza # 1 pentru violența și războiul din întreaga istorie a omenirii.
Enciclopedia războaielor cronicizează 1.763 războaie ce fost purtate pe parcursul istoriei omenirii. Dintre aceste războaie, autorii clasifică 123 ca fiind de natură religioasă adică un uimitor procent de 6,98% dintre toate războaiele. Dacă se scad cele purtate în numele islamului, procentajul este redus cu mai mult de jumătate, până la 3,23%.
Adevărul este că setea de putere, disputele teritoriale și accesul la resurse noi sunt motivele a peste 90% dintre războaie.
Nu în ultimul rând vreau să fac și un raport referitor la avort. În toate cele trei mari religii monoteiste ale lumii avortul este socotit o crimă și este descurajat.
Prima ţară care a legalizat întreruperea de sarcină a fost Uniunea Sovietică, pe data de 18 noiembrie 1920 prin decretul dat de Lenin. În acel moment legile protejau viaţa fetusului în întreaga Europă.
Al doilea lider european care a legalizat avortul în ţara sa a fost Adolf Hitler în 1933 pentru a crea o “rasă superioră” nepoluata biologic
Un contor digital ilustrează dezastrul acestei idei perpetuate în întreaga lume. În prima lună a lui 2018 s-au înregistrat 4 milioane de copiii avortați. Un adevărat masacru astăzi, acum.
Sursa: Averea Bisericii
Nu mai prostiți lumea. Creștinismul a făcut zeci de milioane de victime. Ateismul nu are nimic în comun, cu acei lideri politici care au fost marii criminali ai umanități. Apropo de asta Stalin a studiat la un seminar ortodox, la Tbilisi în Georgia.
Emil Utu Furdui Pe tine sigur nu mai are cine sa te prosteasca, esti deja la nivelul suprem de imbecilitate! 😛 😃
Buna Ziua ‘
Se Vorbeste Tot Timpul De Cei Care Realizeaza Raul ‘ Dar De Spectatori Care Primesc Raul Nu Se Vorbeste .
Inca un mic amanunt: imi place cum Aparatorul Ortodox creeaza un fals narativ, dar, in respectarea adevarului istoric, lista de dictatori (ce cauta Tojo acolo?) si numarul lor de victime nu se refera DE LOC la marturisitori ai credintei, ci de „inamici ai poporului”, adica adversari reali sau inchipuiti ale dictaturilor si aparatelor lor represive. In cazul lui Stalin, avem amestecati victime ale epurarilor politice, ale revoltelir taranesti, ale holdomorului ucrainian si moldovenesc, ale pogromurilor impotriva evreilor, ale Gulagului, ale anilor de teroare si 15 milioane de soldati si civili, cazuti in WW2. A afirma ca toti acestia au murit pentru ca au fost marturisitori crestini, este grotesc si insultator memoriei victimelor, daca nu de-a dreptul mârşav.
La fel si cu Hitler, cu Mao sau PolPot (crestinii erau o minuscula minoritate in Asia de Est). Cat despre Tojo, el a fost prim-ministrul unei tari in razboi. Crimele comise de armata japoneza n-au fost ordonate de el, in fapt Tojo n-avea mare influenta in junta militara ce conducea de facto Japonia intre 1924 si 1945, rolul lui fiind mai mult de fatada pentru relatiile externe.
Numai faptele astea (verificabile, deschideti orice carte de istorie) arunca un mare semn de indoiala asupra intregului articol.
Adevarat, dar ceea ce merita precizat este ca milioanele de oameni morti au fost de fapt ateii, ucisi de fanaticii religiosi…
E ca’n bancul ala de la Radio Erevan: E adevarat ca in Piata Rosie din Moscova se dau masini Volga negre gratis? Raspuns: da, cu mici precizari. Nu e vorba de Piata Rosie din Moscova, ci de Piata Moscova din Leningrad, nu e vorba de masini Volga negre ci de motociclete MZ rosii, si nu e vorba ca se dau gratis, ci ca se fura!
Sa vedem. Holocaustul Inchizita, cruciadele, etc
De inchizitie nu aveti nimic de zis,inchizitorii erau crestini!!
Çruciadele nu va spun nimic?
Dar crestinismul…cu milioanele Lui ….comunisti atei si capitalisti iudeo crestini fiti uniti prin diversitate lupta de clasa continua precum in cer si pe pamint doar impreuna puteti amagii multimile de naivi aflate in permanenta cautare de stapini