Un cetăţean al Statelor Unite a fost reţinut miercuri, 11 ianuarie, de către procurori şi ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane, fiind suspectat de proxenetism. Acesta, alături de o tânără originară din Moldova de 25 ani, timp de doi ani recrutau fete pe reţelele de socializare pentru ca ulterior ele să presteze scene cu caracter sexual în regim online.
Până în prezent, au fost identificate 45 de fete cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, originare din Moldova, care erau determinate să presteze conferinţe şi show-uri sexuale.
Ca urmare a unor descinderi, în unul dintre studiourile unde se practica videochat-ul, a fost reţinut în flagrant liderul acestei afaceri, un bărbat în vârstă de 45 de ani, originar din SUA.
În cadrul percheziţiilor, a fost ridicată tehnică computerizată utilizată de infractori, carduri de extragere a banilor şi alte obiecte ce dovedesc complicitatea şi vinovăţia acestora.
Pentru aceste servicii, clienţii transferau sume enorme de bani pe contul deschis de cetăţeanul SUA în străinătate, iar ulterior, pentru a legaliza provenienţa, banii erau extraşi în numerar la diferite bancomate şi bănci din Moldova
Cetăţeanul american a fost arestat pentru 30 de zile, iar tânăra este cercetată în stare de libertate.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru „Proxenetism”, iar suspecţii riscă închisoare de la patru până la şapte ani.