Nu aş vrea să apăs prea tare pe pedala „miraculosului normal” din viaţa noastră, pentru ca să nu vă sperii pe unii dintre voi, dar nu am ce face, astea sunt faptele: după ce am terminat articolul despre ateismul medicilor roboţi am avut vreo două ore alte lucruri de făcut. Când am revenit şi am intrat pe mail – pentru că ceva se mişca prea încet în altă fereastră şi am zis să verific ce a mai sosit – primul lucru pe care l-am citit, ultimul intrat, suna aşa: Boy Miraculously Comes Back To Life After Parents Sign Papers To Donate His Organs.
Pentru cei care nu au citit precedentul meu articol, cel amintit mai sus, iată un pasaj din el (este chiar cel pus în postarea de pe FB): Căutaţi şi veţi fi uimiţi de „câţi fără scăpare” au scăpat, de mărturiile lor din perioada în care, în cazul unui accident de circulaţie internă sau accident exterior, erau pierduţi pentru aparate, dar nu şi pentru medicii încăpăţînaţi să lupte până când nu va mai exista chiar nicio speranţă, de bolnavi incurabili, de bolnavi în comă care într-un mod miraculos s-au vindecat şi au continuat să trăiască mulţi alţi ani.
Promo-ul pe care îl primisem de la site-ul respectiv era, prin urmare, un caz recent, proaspăt, exact despre ceea ce spuneam: niciun doctor nu ar trebui să prescrie moartea prin execuţie (ascunsă sub tehnicistul nume de eutanasie şi împopoţonată cu false griji privind demnitatea bolnavului), ci să lase ca aceasta să se petreacă de la sine. Şi nu cred că există vreun medic cu adevărat creştin, care să o prescrie şi să nu lupte până la capăt. Iată povestea exemplară pentru toată această discuţie, provocată de uciderea criminală a lui Alfie Evans, a unui băiat care revine la viaţă cu puţin înainte să fie la rândul lui executat conform cu „previziunile ştiinţifice solide” ale unor medici .
Trenton Mckinley, un băiat de 13 ani, care suferise grave traume ale creierului într-un accident, şi-a recăpătat în mod miraculos cunoştinţa după ce părinţii săi semnaseră actele pentru a dona organele sale. Accidentul a avut loc cu două luni în urmă, Trenton căzând în cap dintr-o remorcă auto, care l-a lovit şi ea la cap, după cum a explicat el.
Trenton s-a ales cu mai multe fracturi la cap, iar doctorii au crezut că nu-şi va reveni niciodată pe de-a-ntregul, chiar dacă îşi va recăpăta cunoştinţa.
Dar cum starea sa rămânea aceeaşi, familia a primit întrebarea dură dacă nu ar vrea să doneze organele sale pentru alţi cinci copii care astfel ar fi fost salvaţi. Convinsă de medici, familia a spus da, mama sa, Jennifer Reindl, semnând actele de donaţie.
„Un bărbat de la spitalul UAB a venit şi a stat cu noi de vorbă într-o sală de întâlniri despre donarea organelor pentru acest spital de copii, pentru a salva alţi copii. Am spus da, având şi confirmarea că vor continua să-l ţină pe Trenton în viaţă pentru a-i curăţa organele în vederea donării” – a declarat Jennifer.
Pe urmă, o zi înainte ca doctorii să-l deconecteze pe Trenton de la aparatura pentru susţinerea vieţii, el a început să dea semne de trezire, apoi a început să procesul de recuperare.
Trenton a fost supus la mai multe operaţii pentru reconectarea ţestei, iar procesul său de recuperare va fi încet, dar sigur. Întrebat despre ca s-a întâmplat în timp ce era inconştient, Trenton a povestit că era în Rai, sau ceva similar.
„Eram pe un câmp deschis mergând drept înainte” – a povestit el pentru WALA-TV. „Nu există altă explicaţie decât Dumnezeu. Nu se putea altfel. Chiar şi doctorii au spus asta.”
Sursa: http://www.collective-evolution.com/2018/05/07/boy-miraculously-comes-back-to-life-after-parents-sign-papers-to-donate-his-organs/