La Biserica Naşterii Domnului din Betleem a fost descoperit sâmbătă un baptisteriu vechi de 1500 ani, informează Agenţia de ştiri Wafa.

Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de restaurare executate la baptisteriul existent în partea de sud a bisericii.

Ziad al-Bandak, conducătorul echipei de restaurare a întregului ansamblu eclezial, a spus că descoperirea va oferi mai multe informaţii despre locul naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Citeşte şi:  Zeci de mii de musulmani turci vin să se închine icoanei făcătoare de minuni a Sf. M. Mc. Gheorghe

El a descris vasul baptismal drept o „descoperire magnifică” şi a spus că va fi restaurat de experţi în concordanţă cu standardele internaţionale.

În anul 2012 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a înscris întregul Ansamblu al Bisericii Naşterii Domnului din Bethleem în Patrimoniul cultural mondial, acesta fiind primul obiectiv palestinian înscris pe lista celor mai importante monumente din întreaga lume.

Citeşte şi:  Discursul Părinterelui Nicolai la conferința "Distrugerea libertăţii spirituale - o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei"

Sursa: http://english.wafa.ps/page.aspx?id=28ZiP9a110693632665a28ZiP9