Apa potabilă cunoscută ca și cea ‘de la toaletă la robinet’ – adică apa reciclată din sistemul de canalizare care ajunge din nou la robinetul populației – este pe cale să devină un fenomen la nivel mondial, grație Forumului Economic Mondial (WEF).

Un ‘expert’ spune că ‘a bea apă reciclată din sistemul de canalizare, reprezintă viitorul’
Ceea ce până acum a fost doar un experiment desfășurat cu încetinitorul în locuri precum California de Sud, a devenit noul proiect pentru alimentarea cu apă în întreaga lume, conform organizației globaliste, care promovează, de asemenea, faimoasa ‘Mare Resetare’. (În legătură cu acest subiect: WEF s-a lăudat în mod deschis, de asemenea, într-un videoclip promoțional recent, cu privire la faptul că China comunistă și-a pus în gând să arunce din avion dâre de chimicale (chemtrails) în întreaga lume, pentru a combate încălzirea globală).
Pentru a maximiza ‘sustenabilitatea’, și pentru a asigura un viitor ‘verde’, WEF spune că oamenii de rând din întreaga lume vor trebui să bea apă reciclată din sistemul de canalizare. Scriitorul Sir James Bevan, de la The Times, este de acord, după ce a scris într-un articol de opinie recent că ‘a bea apă reciclată din sistemul de canalizare, reprezintă viitorul’.
De altfel, opiniile lui Bevan sunt o reiterare a doctrinelor WEF care circulă de câțiva ani încoace. Atât Bevan, cât și WEF, sunt de acord că lumea devine din ce în ce mai secetoasă din cauza ‘schimbărilor climatice’ și că singura modalitate de a asigura suficientă apă pentru toată lumea este de a o trimite din toaletă, înapoi la robinet.
„Precipitațiile recente nu au schimbat situația de fond din această țară: multe părți vor rămâne probabil în secetă timp de luni de zile, iar dacă vom avea o iarnă secetoasă, atunci anul viitor va fi și mai dificil”, a scris Bevan.
„Va trebui să ne arătăm mai puțin scârbiți în ceea ce privește proveniența apei noastre potabile. O parte a soluției va consta în reprocesarea apei din sistemele de canalizare și transformarea ei din nou în apă potabilă – perfect sigură și sănătoasă, însă nu este ceva pe placul multor oameni.”
EPA susține că 10 zone din întreaga SUA se află în stare de secetă accentuată
În momentul scrierii acestui articol, mari suprafețe din vestul și sud-vestul Americii s-ar afla în condiții de secetă gravă. Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a desemnat 10 zone diferite ca fiind afectate de condiții critice de secetă, în care sunt amenințate rezervele de apă.
Soluția lui Bevan, care este, de asemenea, și soluția WEF, este de a forța pe toată lumea să utilizeze pentru băut și spălat, apă în care anterior, oamenii și-au făcut nevoile înainte de a fi trasă la toaletă.
Bevan spune că oamenii trebuie să-și ‘schimbe modul în care gândesc când vine vorba despre apă’, și să accepte mai degrabă utilizarea apei reciclate în loc de apa pură provenită din pământ.
„Dacă vrem să atingem acest obiectiv, atunci va trebui cu toții să începem să gândim diferit”, a mai scris acesta. „Unele dintre aceste măsuri vor fi mai puțin populare, așa că viitoarele administrații vor trebui să dea dovadă de voință politică.”
Rememorând științele de bază învățate la liceu, este important să reținem că există o cantitate fixă de apă pe planeta Pământ. Acea apă se deplasează dintr-un loc în altul sub diferite forme, iar asta poate face să pară că ‘se usucă’ în unele locuri, însă trebuie de reținut faptul că apa este o resursă fixă.
Ținând cont de acest fapt, dacă există condiții de secetă într-o zonă, sunt șanse mari să existe un exces de apă în altă parte. Este doar o chestiune de a valorifica apa de oriunde este disponibilă – și, după ce o folosim, să permitem pământului să o filtreze și să se refacă resursele noastre naturale de apă.
A sugera că pentru a ‘răci’ planeta trebuie să începem cu toții să bem urină și diaree filtrată, pentru a asigura un viitor sustenabil, este doar una dintre noile nebunii care nu au nimic de-a face cu știința. Aici vorbim doar despre control, asta nu are nimic de-a face cu conservarea prețioaselor resurse naturale.
„Toată cabala ar trebui forțată să bea mizeria asta și să mănânce gândacii pe care aceștia vor să ni-i impună”, a comentat pe internet un utilizator. „După ce au fost vaccinați cu toate otrăvurile pe care tot ei le-au creat, bineînțeles”.
Sursele pentru acest articol includ:
newspunch.com/drinking-recycled-sewage-is-the-future-dont-be-squeamish-says-wef-linked-expert
naturalnews.com/2022-08-11-wef-china-controlling-weather-cloud-seeding-chemtrails.html
Traducere: saccsiv
Minciuni nesimțite
Apă de la wc reciclata ca apă de băut pentru prostime,iar un satanist suedez de curând propune reciclarea cadavrelor umane pe post de hrană .Nici canibalii nu practicau acest sacrilegiu propus de satana creștinilor in bătaie de joc
Expertul asa sa -si manince si fecalele si urina dar numai el nu noi populatia! Cred ca unii au luat-o rau razna!
Expertul asa sa -si manince si fecalele si urina dar numai el nu noi populatia! Cred ca unii au luat-o rau razna!
Ei nu sunt oameni,sunt satanisti !
Ei nu sunt oameni,sunt satanisti !
Ei nu sunt oameni,sunt satanisti !
Ei nu sunt oameni,sunt satanisti !
Dupa ce mananci gandaci..bei si pisat..
Astia conduc lumea si noi ii lasam…
Ne vor zdrobi..pt ca nu opunem nici un fel de rezistenta..desii vedem ca sunt scelerati…nebuni…de legat.
Dupa ce mananci gandaci..bei si pisat..
Astia conduc lumea si noi ii lasam…
Ne vor zdrobi..pt ca nu opunem nici un fel de rezistenta..desii vedem ca sunt scelerati…nebuni…de legat.
intai consumul de insecte, iar acum asta
intai consumul de insecte, iar acum asta
intai consumul de insecte, iar acum asta
păi … asta se face de mult timp …
păi … asta se face de mult timp …
Eu cred ca cineva a anebunit..Este rau
Eu cred ca cineva a anebunit..Este rau
Cu nebunii care conduc lumea nu-i de glumit!
Așa se asigura și tot spectru de vitamine ???
Voi cu tehnologiile voastre o schimbati
Voi cu tehnologiile voastre o schimbati
Vai de capul lor
Multe mânăstiri si biserici sunt racordate la rețeaua oraseneasca de apa reciclata. Iar voi o beți cu mare pofta, de cate ori va duceti acolo.
Asta ne mai lipseste
Asta ne mai lipseste
Beți si mancati că e de unde!
Cred că acum 20 ani, am văzut un film pe Discovery sau alta emisiune, in care era arătat cum cercetătorii din SUA, reciclau apa din canalizare, ceea ce îmi este greu sa cred, cică o băgau in tot felul de filtre și apoi ieșea la suprafață printr-un strat de pietre și nisip, bleahhh și era băută…
Să o bea cel care a gândit așa
Experti de la wc