,,Licenţa în ştiinţe academică” promovată de universităţile din America ameninţă ,,însăşi viabilitatea şi caracterul civilizaţiei decente”, a avertizat un profesor de la Universitatea Notre Dame într-un articol usturător din Cronica Învăţământului Superior (Chronicle of Higher Education).
,,Licenţa în ştiinţe este ‘cultura ofensei’ în ascensiune care blochează schimbul liber de idei şi responsabilitatea reciprocă faţă de raţiune şi argument”, scria profesorul de sociologie Christian Smith. ,,Este capitularea liderilor universitari confuzi şi temători în faţa politicii seculare neo-fundamentaliste privind discursul”.
Smith a criticat ,,jargonul infiltrat ideologic lansat în diferite domenii pentru a exprima importanţa de sine a clicilor”. Această flecăreală birocratică ,,izolează [clicile] de responsabilitate în faţa celor care nu se descurcă bine în astfel de jocuri de limbaj solipsist”.
Există ,,autocenzură invizibilă” în campusuri şi ,,instruire corectivă subtilă care îi ţinteşte pe cei care uneori nu se autocenzurează”. ,,Neliniştea … îi bântuie pe unii profesori din universităţile publice ale statelor foarte conservatoare cu privire la exprimarea convingerilor lor bine gândite dar neortodoxe, de teama de a fi alungaţi de studenţii şi părinţii obtuzi sau ţintiţi de politicienii care încearcă să impresioneze”, a avertizat Smith. ,,Nenumărate milioane de studenţi primesc în colegii o educaţie compromisă şi uneori lipsită de valoare” din cauza multiplelor disfuncţii ale mediului universitar, care includ ,,risipă” şi ,,idioţenie” agresive.
,,Bălegarul s-a adunat atât de profund pe coridoarele, sălile de clasă şi clădirile administraţiei educaţiei superioare americane, încât nu sunt sigur cât de mult timp mă mai pot bălăci în el şi să-mi păstrez judecata sănătoasă şi integritatea”, scria Smith. ,,Mare parte din educaţia superioară americană cuprinde în sine acum problemele pe care intenţiona să le depăşească şi să le transforme: absurditate, duplicitate, neasumarea responsabilităţii, incapacităţi de a pătrunde complexitatea şi de a vedea imaginea de ansamblu, şi recurge la forme semi-mascate de constrângere”. ,,Cele mai tulburătoare consecinţe ale acestei corupţii pe termen lung se fac simţite astăzi în cultura şi instituţiile noastre politice naţionale”.
Această epidemie de absurditate şi totalitarism se manifestă ea însăşi prin ,,polarizare politică puternică, ştiri false, paralizie legislativă, potop de minciuni ostentative spuse fără teama pedepsei, radicali violenţi pe străzile oraşelor noastre, şi ignoranţa scandaloasă a unor mulţimi mari de americani faţă de faptele fundamentale ale celor mai presante probleme naţionale”.
Plângerile lui Smith privind învăţământul universitar nu sunt un lucru nou pentru conservatori, care au remarcat de ani de zile intoleranţa larg răspândită faţă de convingerile pro-viaţă şi pro-familie din campusurile universitare, o creştere a predării pseudo-ştiinţei propagandistice privind sexul şi sexualitatea, şi incapacitatea studenţilor de a trata în mod politicos ideile cu care nu sunt de acord.
Sursa: www.lifesitenews.com, 17 ianuarie 2018, Professor rips institutional ‘manure’, political correctness in U.S. universities