O bătălie obişnuită e scurtă şi plină de răgazuri de odihnă.

Venirea nopţii, oboseala după luptele şi omorurile din timpul zilei, în câmpul de bătaie, ora mesei şi altele sunt prilejuri de odihnă pentru oştean, care-şi poate scoate armura, poate respira puţin şi se poate răcori cu apă, îşi alină foamea şi îşi recapătă puterile.

Citeşte şi:  Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos, pentru milostivirea sa asupra noastră a păcătoșilor

Nu la fel este războiul cu diavolul, pentru că nimeni nu poate lăsa armele nicio clipă. Cine voieşte să fie nebiruit nu poate dormi. Neapărat se va întâmpla una din două: fie va lepăda armele, şi atunci va cădea şi va pieri, fie va rămâne mereu îmbrăcat în armele sale, în picioare, neadormit şi veghetor.

Citeşte şi:  Dacă o națiune se îndepărtează de Dumnezeu, atunci Dumnezeu dă autorități dure care vor arăta oamenilor că drumul pe care l-au luat este greșit

Pentru că diavolul, cu toată oştirea sa, nu doarme niciodată, ci e veşnic treaz şi ne pândeşte momentele de nepăsare. El se îngrijeşte să ne piardă mai mult decât ne îngrijim noi de propria noastră mântuire: Faptul că nu-l vedem şi că ne poate ataca oricând pe neaşteptate (lucru care le pricinuieşte nenumărate rele celor ce nu priveghează) ne arată că războiul cu el este mult mai greu decât un război între oameni.

Citeşte şi:  Cine nu iubeşte icoanele, nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişati în icoane

Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, Editura Agaton, Făgăraș, 2012 – fragment