Staretul Dionisie de la Athos
Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume.
Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se asteapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin pocainta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic.
O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.
Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul, atat duhovniceste cat si fireste; adica nu se mai pune problema de a fi un bun crestin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor sa schimonoseasca firea omului. Conducatorii europeni se vede bine treaba ca au luat locul lui Satan insusi, ca de acum ei, cu ideile lor, introduc rautatea in omenire. Dar pentru ce? Ca sa distruga cu desavarsire tot ce-i duhovnicesc in om, dar nu numai atat, ci si tot ce-i omenesc.
Ăstia vor sa faca lumea ca pe niste dobitoace, sa nu stie ca este Viata Vesnica. Chiar daca zic ca este Dumnezeu, ei spun ca totul este aici, viata asta sa fie bine.
Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor, este distrugerea omului, nu numai a crestinului sau a monahului. Lasam asta la o parte [monahismul sau crestinismul], dar vedem ca legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindca dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza ca pacatul impotriva firii este ceva bun.
Vezi, astia de la Comunitatea Europeana o tin (considera) pe Romania ca cea mai inapoiata. De ce? Pentru ca crede in Biserica, fiindca are multi preoti si monahi. Adica crede in Viata Vesnica si nu crede in ideile lor. Vor sa bage ideile lor si Biserica le sta in cale.
O sa fie schimbari mari. Ce, crezi ca Comunitatea Europeana este dupa Dumnezeu? O sa-i schimbe pe toti, o sa le schimbe mintea. Aceasta schimbare este spre daramare iar nu spre zidire.
Pentru pacatele noastre, ale omenirii, pentru faradelegile care se petrec, bag seama ca s-a luat harul Sfantului Duh si de la alimente, fructe si legume. Le bagi in gura, dar nu vor sa se pogoare in stomac, ca nu au gust. Si gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede.
Sa te scoli de la masa cu o mica pofta de mancare, asa povatuiesc Sfintii Parinti, si asta este folositor si trupeste si sufleteste.
Multi nici nu stiu, nici nu socotesc ca Cununia este o Taina a lui Dumnezeu si ca nu se poate desface asa cum vrea fiecare. Doar in caz de preacurvie a unuia din soti Biserica blagosloveste despartirea; dar si atunci, daca exista iertare intre soti, si Dumnezeu iarta. Adica Dumnezeu se bucura mult mai mult de pastrarea cununiei decat de despartire, chiar pentru motive binecuvantate, sa zicem, de Biserica. Trebuie multa rabdare si smerita cugetare si sfatuire intre soti ca sa poata trece uniti peste ispitele vietii in doi. Ca nu e usor. Este o cruce. Asta e o Cruce, si cum poate fi crucea?! Nu usoara.
Preotul este apostolul Bisericii, apostolul neamului, apostolul natiunii. Astazi unii spun: „Ce? Haina ma mantuieste?!” Sigur ca haina te mantuieste, fiindca este blagoslovita. Haina preoteasca te fereste de multe.
Nu este nevoie sa iscodim si sa ispitim lucrurile peste fire, ca atunci diavolul ne aduce la necredinta.
***
– Parinte, ce se intelege prin veacul al VIII-lea?
– Ca am intrat in a opta mie de ani, dupa numaratoarea Bisericii.
Nota explicativa a editorilor:
Potrivit cronologiei traditionale bizantine, dupa care se ghideaza toate scrierile vechi bisericesti, anul Nasterii lui Hristos este anul 5508 “de la facerea lumii”.Prin urmare, in 2010, suntem in anul 7518 “de la facerea lumii”. Sfantul Nil Atonitul, Sfantul Cosma Etolianul, Sfantul Moise Arapul si Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar cativa dintre Parintii Bisericii carora le-a descoperit Dumnezeu in vedenie ca la a doua jumatate a veacului al optulea, cand se va inmulti faradelegea, se va apropia sfarsitul lumii. Despre acest veac pomeneste adesea parintele Dionisie in dialogurile sale.
Sursa: http://actualitateaortodoxa.com
Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume. 👉 https://c.aparatorul.md/62cfn 👈
Așa este, strugurii sunt acri
Ion Lőrinczi ,https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/scandalul-care-zguduie-din-temelii-un-colos-pepsi-foloseste-celule-de-la-fetusi-avortati.html
Anton Enea Văd că scoateți în evidență libera comunicare, necenzurată, dintr-o țară democratică și civilizată, cum sunt majoritatea țărilor Uniunii Europene. Tot în aceste țări, organizațiile neguvernamentale sunt libere să își exprime nemulțumirile, și culmea este că sunt ascultate în cele mai multe cazuri.
Este interesant că UE este criticată în această postare, dar dacă ne uităm la „marele frate ortodox de la răsărit”, minciuna și „ascunderea mizerilor sub preș” fac parte din cotidian. Cei care au curajul să spună lucrurilor pe nume sunt uciși sau ascunși în pușcării.
În conflictul din Ucraina, ortodocșii ruși încalcă cinci porunci, adică poruncile 6, 7, 8, 9 și 10, dar acest site și această pagină de FB nu a criticat această evidență, dar a abordat alte subiecte mult mai puțin importante. Cum se numesc cei care procedează în acest mod? Ipocriți?
Ion Pribeagu după cum scrie în Biblie vremurile pentru creștini nu vor fi ușoare. Depinde de noi toți ce se va întâmpla cu bisericile și credincioșii.
Dumnezeu = satan , stelele UE sunt ale lui David , un cioban evreu care a fost inselat cu functie de putere , evreii care au dominat planeta cu sistemul financiar , religios , militar , tele comunicatii , justitie (??) , presa , divertisment , medical , politic , social , cred ca etc .
Stelian Ţanea dv ce credeți că se va întâmpla în viitor cu miile de biserici construite în ultimiiani de către bor (pe banii enoriașilor și al statului)?
ÎNCĂ o pagină AiURistă 🙂 Pănă la alegeri câte or mai apărea din astea care revarsă ură?
Foarte Adevărat, Bruxelles Este Filiala Globaliști-Satanisti Cu Sediul La Washington!!!
Adevarat
Să mă piș pe site-ul vostru de propagandă!
… parțial adevărat,dar trebuia să-l includeți și pe Papă neapărat în această,, ecuație”?… parcă Ortodoxia ar milita pt.oameni sau pt.pastrarea,,oilor” în prostie, incultură cu scopul unei manipulări mai ușoare,hai făssss.
Adevărat de cînd lumea a fost o țară barbară care au trăit prin minciună și prin hoție și care țări au avut conducători slăbi analfabeți iau manipulat și i-au luat tot ce sa putut
Voi cu pupatul moaștelor distrugeți Romania!vedeți Exodul cap.20!!!
Plecați dracu la ruși ori în Irak și scăpați de Satana. Acolo vă așteaptă raiul pe care vi-l doriți .
Du-te si te impusca daca nu-ti place.
UE Organizatie Criminalaaaaaaa
Adevărat.
Ce manipulare ordinare !!!!
Curg rublele la redactie?
Ivana VasileAdevărul este că ce i nebuni cu adevărat socotesc pe cei sănătoși nebuni că așa sunt vremurile dacă ei văd totul custosul în jos pentru ei albul este negru consideră și pe ceilalți dacă nu sunt de acord cu ei ❗✝️✝️✝️
Puteți da mâna cu Hamas…sunteți pe aceeași lungime de undă…cretinilor
Mergeti la Moscova si mancati 💩 asta anti-UE acolo.
POSTARE DE RAHAT CU UN POSTAC DE KKT 💩💩💩💩💩💩💩💩💩
Nu mai e român care să creadă că preoții- s trimișii Domnului pe Pământ. S-a dus cu păcăleala istorică cu biserica. Treceți la muncă și lăsa-ți gargara
Rusofilie pe față
Da se stia asta de mult ,din Biblie
Unde aveti sediul, la Yeckaterinburg sau la Vladivostok?
Politica, dezinformare, ură, ar trebui sa ne vedem de ograda noastră,
România are peste 30 mil de avorturi, sa ne vedem barna din ochi nu paiul din ochii celorlați, înțelegi postacule?
Si voi spalati pe creier
Aveți grija oameni buni !
Rugați-va la Dumnezeu și …FIȚI MAI BUNI!
Casa fărădelegilor nefiind Rusia…si alte lagăre nu????
Apropo….
Multă mwuie prostitorilor de proști ….
Anca Davidrușine să le fie la toți trădătorii de țară la toți turnătorii și lingăi cei care au vândut țara și cei care stă împotriva celor care se luptă să îndrepte ceva în țara asta se luptă pentru popor și pentru drepturile oamenilor să vă fie rușine acești vânduți și lingăi ❗✝️✝️✝️
Despre erezia New Age Pr Gheorghe Anitulesei / CRESTIN ORTODOX
https://www.youtube.com/watch?v=SM2pOarSEjE
Lasati politica! Ocupati-va de cele sfinte ca sa fiti voi modelul de urmat!
Corect!!!!
Sa vedeti ce este la Kremlin.
Fapte nu vorbe :
1. Uniunea Europeană ți – a dat dreptul sa îți spui parerea.
Erai pe vremea lu Ceașcă nu suflai în front. Sau dacă suflai la Pușcărie sau la Canal cu tine.
2.Spui ca Uniunea Europeană nu accepta Religia.
Presupun ca era mai bine pe vremea lu Ceasca când se daramau biserici nu?
Te baga Uniunea Europeană la Pușcărie sau îți interzice dacă îți exprimi credință, dacă te duci la biserica etc etc?. NU.
Iad ajungem la Ceașcă.. Cum era pe vremea lui cu Biserica, cu religia etc etc?
NU ÎNȚELEG rostul acestui articol pe bune. Nu am văzut Ca Uniunea Europeană sa îți interzică ție ca om sa îți manifești credinț, sa te duci la biserica s.a.m.d.Fiecare are libera decizie.
Chiar vreau sa îmi explici cum e UE asa rău împotriva religiei.
Sigur
Daa și putin e sfântul care vă va salva! De ce nu mergeți, voi ăștia care-l pupați undeva pe sus-numitul, să trăiți în „raiul Rusia”?
Sictir aparatorule ortodox. Zi mai bine ceva despre Kiril al Rusiei care binecuvanteaza tancurile care merg sa omoare ortodocsi ukrainieni. Mi-e sila de specimene ca voi. De unde draq apareti ?
Daca in. 50 ani nu părăsim Planetă vom avea soarta Dinozaurilor :
,, apărătorul ortodox” , in cine ,ce , să avem incredere ? că toțiiiii( mielușeii ) ( popii , predicatori de orice fel de confesiune )nu zic de rău , sfaturile lor sunt de sfințenie , de bine către al tău apropiat ,
Apărător al ororiiiortodoxiei , vezi-ți de al tău suflet , de așa zisa dreapta ta ……. nu mai umbla in religia , in credințele unora de a induce in eroare
Mult căcat se consumă pe Facebook . Bine măcar că e gratis. AMIN
Europa condusa de Mafie si seful e Von der Laien
Dictatura , puterea , lăcomia și corupția aduce distrugerea omenirii
Adevărat să ne păstrăm credința noastră ortodoxă
ASA ESTE
Și tot BOR este surprins de războaie după ce îndeamnă la război https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.stiripesurse.ro%2Fips-teodosie-despre-razboiul-din-israel-voi-sta-in-genunchi-si-la-noapte-si-voi-face-rugaciuni-de_3106389.html&h=AT2FKgXBxqjFqXygcfmlBXEm9Y-WJzPPljj3NeaQepHySfkIzT4mYwu2hkThHXdrfzhJu7SrgQeFPTNhjouetQDUfeNFMVQmSFeVkauoAC6LSb1Oxvm6XrzaV17Kck741arY&s=1&mibextid=zxxdff
URSS era mai bună.?
Noi sîntem Casa Fărădelegilor! Nu pot vota Europenii pt noi! O bere și doi mici și a þi votat în prostie PSD! Acum vine AUR vă dă două ouă și un cîrnat și votați iar 30 de ani cu ei! La prostia crasă a majorității romînilor nu cred că vor avea o judecață bună că să respingă reziduurile și să voteze în cunoștință de cauză! USR ul atacat de toți inclusiv de Teleiziunile partizane ar fi o soluție cu opoziția democrată! Dar la noi nu judecată și rațiunea votează ci televiziunile și prostia romînilor! Ce să aștepți de la cineva care întrebată cite luni are un an nu a știut nici s o fi împușcat! Sau unul care asculta un discurs al unui politician care zbiera ceva ce nici el nu cred că știa ce vrea să spună stătea vrăjit și asculta și la sfârșit concluzia:
No ăsta I bun, auzil cum le spune! Cu el votez!
Da ce ai înțeles? Da ce el vorbește în pilde ce să înțeleagă un prost ca mine! Da ai auzit cum le zice? Ăsta I romînul! Crede dacă nu înțelege ceva ca doar Popa și politicianul vorbesc în pilde! Atît! Și nici mort nu acceptă altceva!
Vă duceți de râpă, boaitelor!😂😂 Oamenii călătoresc și își deschid mințile, vor fi din ce în ce mai puțini cei care vă vor mai da bani. O să muriți de foame, o să trebuiască să vă duceți la MUNCĂ! 😂😂😂BRRRR!
Nu vrem sa fim cetățeni europeni doar romani!
Vrem sa fim iarăși românii aia independenți, românii aia care produceam și vindeam europenilor și chiar peste ocean tot ce era nevoie ,eram o țară bogată, dar unii au jucat bogăția țării la păcănele
Gica Andrusca Da și eu vreau asta dar din păcate până când nu vom lupta împotriva astora care ne supun …nimic nu se va întâmpla!
Gabriela Bobirică dacă am fi români adevărați și uniți totul e posibil
CE INSEAMNA „”UE”” CU CELE 12 STELE PE STEAG….IN LOC DE 30 STELE CITE TARI SUNT IN UE…INSEAMNA TRIBURILE LUI ISRAEL ADICA „” ISRAELUL EUROPEAN „”…..HUUUUUOOOOO
De unde vin și teoriile astea,oare nu de la Scaraoschi?Parca a coborât evul mediu pe Pământ, azi ,mâine încep ăștia din nou sa arda oamenii pe rug.
….adevarata casa a faradelegilor este sufletul omenesc plin depofte si egoism,iar suma acestora este ,,fiara,, impotriva careia cei putini ramasi cu un dram de demnitate umana nu vor mai putea schimba nimic…..,,dreptul,, a ucis Iubirea,iar fara omenie omenirea intreaga se va ,,prabusi,,…
Semnul Intrebarii Ai visat astă-noapte!
Mă lași cu aiureli d-astea?
…daaaaaa, UE nu e ce ne trebuie ,iar ce ne trebuie se afla la „mockba”,unde ar trebui sa mergeti toti cei care propagati asemenea idiotenii,cu toata popimea orto si acolitii lor…!!
Este Babilon, Sodoma și Gomora.va mirați de razboi,de ceea ce urmează în occidentul destrabalat și ateu???
Tanta Niculescu Mars în Coreea de Nord
Emy Emanuel Iordache nu trebuie,urmează și aici,voi tinerii asa veți trai foarte urât cât de curând, vedeți voi sclavie
Tanta Niculescu Lasa mamaie ca ne mutam in casa din Kremlin! Ne da taticu’ Putin numai lspte si miere….
Pe noi ne-a distrus occidentul nu rușii.
Toți din UE și guvernatorii tuturor statelor aslujesc lui Satana…. America este tara șefa a lui Satană… Dumnezeu sa ii ardă pe toți cei care ii slujesc răului…
Ba voi ați înebunit cu totul, de cine ascultați voi, de niște oameni și lăsați Biblia deoparte, pai tocmai acolo scrie exact despre sfârșitul acestei lumi și voi o dați într-una cu sfinții, înseamnă că pentru voi Biblia este egal cu 0, păcat ca ignorați cuvântul lui Dumnezeu.
Bai bolnavilor fara ue di nato eram iar in vizorul rusilor,va este dor de o deportare prin siberia si de pogrom impotriva celor care nu se supun bocancului muscal…Mai vorbiti si voi cu batrani care au trecut prin asa ceva si poate va treziti asta daca nu sunteti sustinatori ai rusilor, adica niste tradatori.
Emigrați la Moscova sau în fâșia Gaza.
Ce propaganda idioata mai este raspandita pe facebook…Rusia saraca nu mai poate invada cum vrea si cand vrea de frica Occidentului si cozile de topor panicate nu stiu ce minciuni sa mai răspândească.
Adevărat
Marius Trif Doar cine este credul crede așa ceva
Carol Panait postacul nu spune nimic de popii rusi ortodocsi care binecuvanteaza tancurile si armele.
Victor Draghici Ăia e pt întărirea ortodoxiei.
Victor Draghici este o luptă între bine și rău dusă între credintiosi și ateii
Victor Draghici nici despre imbecilii ukrii care omoară popii…. Jimmi
Cristi Marinescu asa ai auzit ? Eu am auzit de unii preoti care erau de partea lui Kiril si Putin, Si nu i-a omorat, ci i-a scos din functie. E ca la Radio Erevan.
Victor Draghici i-a scos din funcție cu AKM – ul. Dar voi vaccinatii cu „slava”, repetați doar ce ati fost invatati sa postați.
Virgil Ion coada aia de pupatori de cooroori la care stai la rand unde se formează?
Cristi Marinescu asa este. Destepti sunteti voi, cei care credeti toate tampeniile de pe FB. Cu reptilienii si Oculta cum stai? Dar cu globalistii si cu darele de pe cer de la avioane? Chestia cu cipul din vaccin si din masca, ca si cu antenele 5 G, s-a demodat. Iti vor da astia de pe FB si alte chestii de rumegat. Behait placut.
Virgil Ion din zacamantul ala te-ai intruchipat?
Cine distruge aceasta lume?
Vă întreb și, as vrea să fiți sinceri….
Si acolo sint corupti pina in maduva oaselor
Adriana Caunic Bingo! Sunt in top! De milioanele de € pe care le-au sustras reprezentati importanti ai uniunii, nu mai spun nimic! 😝
Daniela Turcu ehe si multe care nu le stim,mafia e acolo
ADEVARAT!
Nu vă temeți Dumnezeu e mare,ce va să vină nu va mai fi,binele lumi vine,se va schimba toate prezicerile vine ce era menit să ne fie noua bine,nu mai dați preziceri false și spre a speria populația,trăiți uniți în iubire fără sfârșit…CU BUN ȘI CU BUNE SE POT FACE LUCRURI DEOSEBIT DE BUNE DAR ȘI FRUMOASE!!!
Dar pe Rusia cum o compari? Rusia este țara criminalilor. America este țara democrată, Rusia trebuie ștearsă de pe fața pământului.
Babilonul Nou mai feroce decat cel vechi
Dacă așa este, de ce nu vă, aduceți copii acasă! Este plină, Europa de,ai noștri!
Constantin Sapic De dobitoci ce sunteti Capete seci dupa lovitura de stat din 89 acesti banditi ne-au distrus tot Unde mai este ba boilor sutele de mii de fabrici si uzine Agricultura Zootehnia si tot ce producea Romania ? Cine ne-a termenat pietele de desfacere sa nu mai avem unde vinde ? Cina ba capatini seci ? Cine te-aobligat sa privatizezi tot adica sa distrugi tot sa nu mai ai locuri de munca sa pleci unde spui tu dobitocule spalator de cur occidental si sclav pe plantati ca de nu in tara te-a lasat muritor de foame boule
Moarte UE dizolvarea acestei organizații masonice
UE noul babilon
https://rumble.com/vvk93s-totul-e-la-vedere.html
Numai uniunea europeană?
Sa va dau la M. U…….i….e
Adevărat
Spitalul de Psihiatrie 🥺🥺🥺🥺🥺😮😮😯😯😯😲😲😲
sa fim seriosi , ue a generat o migratie a omului de a fi liber in existenta sa . Daca am fi avut frontiere inchise , am fi avut razboi civil . In ce priveste credinta , fiecare roman are in sufletul sau credinta in Dumnezeu . Cei care au devalorizat credinta , morla crestina , sunt ierarhii bisericesti care prin lacomia lor a calcat totul in picioarele lor manjite cu toate cacaturile .
De fapt după cât și cum gândiți voi chiar sunteți în veacul al VIII-lea.
Cum dracu vă fată mintea atâtea prostii?
O postare cu iz rasaritean facuta pentru prosti!
Sunt multi crestini ortodocsi si preoti misionari in Europa care lupta sa mentina dreapta credinta chiar daca sunt in mijlocul a tot felul de eretici si razvratiti.Cu acest articol o sa va blochez fiind ca nu va meritati numele de Aparator Ortodox.
Babilonu .
Serios, așa s-a decretat? Asta e misiunea voastră ‘creștină’ – denigrarea UE și a occidentului, pe baza scrierilor Sf. Părinţi, care, desigur, fix asta au constatat!
Dacă Europa e așa nasoală si periculoasă, ctitorul de la Răsărit vă așteaptă să vă inrolaţi si să propovăduiți denigrarea Occidentului, în procesul creștinesc de pacificare a ţărilor vecine!
Pic de jenă nu mai aveți, aruncați aceleași mizerii din spatele unei icoane! Merită prețul, sunt de ajuns rublele ca să mânjiţi ortodoxia cu propagandă?! 🤤🤢
Iulian Moga Cititorul de la răsărit are armată destulă.Ctitorii din occident vor să ne bage în război contra cititorului de la răsărit, deja încep încorporările la noi.Înrolați-vă cât mai repede,ucraina vă așteaptă și cititorii din occident.Lăsați ortodocsia și icoanele în pace,înrolați-vă și mergeți pe front în ucraina, nu fiți critic și viteaz doar pe Facebook…
Iulian Moga Rusia si Pulutin e salvarea pentru unii, dar nu inteleg de ce mai stau prin zona si nu pleaca acolo, sau de ce isi fac vacantele in occident
Ion Pandelea Probabil pentru că… ipocrizie și/sau ignoranță (presupunând un IQ din 3 cifre)
Iulian Moga fuck UE
Radu Metea tataie, ce cauti tu pe internet? Mai ai o basina si mori, dar te fute grija de razboi…
Daniel Secrieru Un dobitoc nu va înțelege niciodată ce este libertatea de exprimare.Numai un tâmpit îți poate cere să gândești la fel ca el,altfel recurge la ce știe el mai bine( de fapt atâta știe) ,să jignească.
Nu zau,mutativa in Corea de Nord,daca viata in libertatea din UE nu va prieste.Sau daca e o mutare prea drastica,FRusa e o alternativa mai de suportat.Doar un cuvant gresit si primiti 15 ani de reeducare,dar in schimb trebuie sa luati cursuri de zburat fara aripi.Aripile le primiti dupa,fiecare culoarea pe care o merita!!!!!
Daca nu eram in Ue si Nato vorbeai ruseste prietene ,nu e nimic perfect in omenire ,unde e D-zeu vizavi de situatia din casa lui Isus .
Ovidiu Dabau Pardon!!!.Din 1958 rușii n-au mai venit peste noi,în schimb au venit alții care ne-au bulversat cu tot ce este mai rău la ei,ne-au impus multe lucruri contra firii și deja ne-au pus cizma pe cap.,,Democrația” impusă prin forță este mai rea chiar decât comunismului, pe care l-am urât din tot sufletul.
Radu Metea asta e dupa ce murim mergem acasa .
Radu Metea Democrația impusă prin forță!!! Cine dracu ți-a impus democrația, paparudă? A venit vreunul să te bage la canal, dacă nu vrei democrație? Ești liber și să pleci în Rusia, dacă- ți pute democrația
Sori Sori Ești proastă și pe lângă subiect.Se vede de unde ești,paparudă.N-ai putea să pleci tu în Ucraina să simți democrația de acolo???…Ai văzut ce-a fost în Afganistan și în alte țări,deșteapto???.Jignești gratuit,la fel ca toți simpatizanții partidului acela de buzunar,al cărei adeptă ești.Tuto.
Este Fiara. Copiii ai lui Dumnezeu 🙏 ieșiți din Babilon!!!!!
Ionel Bungeac
Idiot
Babuini ruzzofili! 🤮 Multă UE să va dea lume civilizată, multă UEEEEEE!🤣🤣
Dany Ursu aveți perfecta dreptate unii trăiesc în Evul Mediu
UE înseamnă civilizație și progres .Ce vrei tu este sa trăim în peșteră prostiei , tăvălindu _ ne în rahatul strămoșesc cu arome pestilențiale rusești .
Hai ca delirezi, vreți comunism, când Ceaușescu era ateu și distrugea biserile ,numai duceți lumea în eroare dacă habar nu aveți, se caca UE…care are credință are ,și nu ii interzice nimeni sa o practice ,așa scrie în constituții în UE, ar trebui sa mai studiați puțin legile ,apoi sa spuneți tâmpenii…
88 de ani de la profeția ciobanului Petrache Lupu. E incredibil cum a putut acest om vedea ceea ce ni se întâmplă azi! acest cioban orfan, fără carte şi aproape surd şi mut, căruia i s-a arătat Dumnezeu, în primăvara anului 1935. Momentul a dat naştere unuia din cele mai ample fenomene religioase din România, cuprinzând, de-a lungul anilor, sute de mii de oameni, deopotrivă intelectuali, preoți, politicieni și țărani.
Iată profeția:
„Un mare imperiu va cuprinde Europa şi România sfântă va fi cucerită fără să se tragă cu tunul. Mai mult, poporul minţit şi ademenit, va dori chiar el să fie cucerită ţara lui Decebal şi a lui Traian. Mari nenorociri se vor abate atunci asupra românilor. Se vor băjeni cu milioanele, vor fi multe inundaţii şi cutremure mari, secetă mare, furtuni înfricoșătoare venite din senin. Doi ani de zile, România, Europa, și toată lumea o să fie cuprinsă de o nouă boală, o nouă ciumă. Ţara o să fie trădată chiar de cei care o conduc, iar banul o să fie singura religie a oamenilor. Degeaba preoţii şi vlădicii or să ridice Crucea lui Hristos, că nu vor mai fi ascultaţi şi lumea o să râdă de ei. Hoţii or să fie domni şi curvele, doamne! Mai mulţi ani, România o să fie bârlogul tâlharilor şi va avea felinarul roşu drept stemă. Războiul o să ne bată la uşă şi disperarea îşi va găsi sălaş în sufletul românilor. Când o să piară ultimul trădător de ţară şi toţi românii se vor pocăi, toți se vor întoarce de peste tot acasă, atunci o mare minune se va întâmpla şi Maica Domnului o să-şi întindă Acoperământul Sfânt peste Grădina Ei, salvându-ne pe toţi, pe toţi românii, şi aducând pace, bunăstare şi bucurie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Și Rusia e casa diavolului mumificat in Kremlin…
Ce vrăjeală aveți în voi, chismatici nepomenitori. Nu faceți altceva decât sa cerșiti atenție pe facebook și sa faceti vizualizări si like-uri. Duceți-vă la muncă, nu la cerșit like-uri pe facebook
Pana acuma erau trimisii Domnului…acuma v-ati desteptat?
Și voi ,, Sfinții” de ce beneficiați și folosiți tehnologia Civilizația Occidentului? Rămâneți in ev mediu
Salvarea omenirii vine de la ,,apărătorul ortodox” de la Răsărit, cel care sfințește uneltele morții … ??? 🤔😂 Să fim serioși! Și mai ales , raționali !
Voi sunteți sataniști deghizați în așa-ziși credincioși.
Sunteți de plâns. Mai satanic decât acest mesaj de dezbinare și ură nu există. De fapt voi sunteți sluga lui antihrist.
Cine te crede? fiecare își urmează drumul lui..cine crede ce spune Biblia?dar fiecare va vedea pe pielea lui ce urmăresc mai marii noștri
Nistoran Nistoran Cristian
Unde se pomenește în Biblie, despre Uniunea Europeană ?
Mihai Moser
Nu are nimeni voie să interzica religia ,e liber fiecare să practice religia lui ,scrie în Constituie…
Reny Stanley
Sunt multe lucruri scrise în constituție, referitoare la drepturile noastre, dar care nu sunt respectate.
Mihai Moser Știu, îți dau dreptate…
Ionel Bungeac fara uniunea europeana nu ti-ai primi ajutorul de handicap si ai muri de foame
Ce aberatii scrise de popii rusi care administreaza pagina asta
Daniel Crisan ESTI SIGUR DE CEEA CE GANDESTI????
Elena Plop Esti nevazatoare sau de ce scrii cu caps lock ?
Casă a faradelegilor mai mare decât biserica nu există
Mânati porcii spre Rusia si ramâneti acolo cât mai aproape de Siberia
Doamne păzește pe poporul Tau🙏🙏🙏
Noul colhoz globalist corporatist EURSS adica caracatita religiei mondiale unite sub conducerea poporului ales
Ce părere aveţi?Este UE(priviţi steagul UE!) femeia din Apocalipsă ce naşte acel fiu ce va conduce popoarele cu un toiag de fier?Căci Scriptura spune:,,Şi s-a arătat din cer un semn mare:o femeie înveşmântată cu soarele,şi luna era sub picioarele ei,şi pe cap purta CUNUNĂ DIN DOUĂSPREZECE STELE.Şi era însărcinată şi striga.chinuindu-se şi muncindu-se să nască(Apocalipsa12:1-2),,Ea a născut un fiu,un copil de parte bărbătească,care va păstori TOATE NEAMURILE CU UN TOIAG DE FIER”(Apocalipsa12:5),,Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului”(Apocalipsa17:18),,El le-a zis:Iată,am mai visat un vis!Soarele,luna şi unsprezece stele se plecau cu faţa la pământ înaintea mea.L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi.Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis:Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat?Nu cumva vom veni,eu,mama ta şi fraţii tăi,să ne placăm până la pământ înaintea ta?”(Eliberarea/Geneza37:9-10),,O stea se naşte din Iacov(…)Şi va distruge pe toţi fiii lui Set”(Numeri24:17),,El are măreţia întâiului-născut al TAURULUI”(Deuteronom33:17),,Scoală-te şi ne fă Elohim”(Geneza32:1),,Şi Aaron a luat acest aur din mâinile lor şi după ce a închipuit chipul cu dalta,LE-A FĂCUT UN VIŢEL turnat”(Geneza32:4)
BOR delul orto canibalilor pedo-pradatorilor sexuali
Da așa este!
Sa intarim rugaciunile!!!
DOAMNE AJUTA NOUA TUTUROR AMIN AMIN AMIN
Nu Eauroapa Uanaita, Nato, Americani, Ghermani Francezi Idalieni Ancliciani Hncaraia si naci o Tara de cat Dacia,Roamania Mare
Asa este ..noi traim vremurile din urma 😞 Scrie in Biblie despre toate acestea si despre pecetea666 … 7 ani de domnie a Antihristului
Cititi Biblia si veti intelege 😞 In Biblie este Cuvantul lui Dumnezeu , asadar ,toate se vor adeveri!
Yuki Tsubaki popiii ortodocși de pretutindeni de ce nu condamnă războiul acesta din Ucraina??? Îi lăsă să se ucidă ortodox pe ortodox. Și mai vorbiți de Pacea lui Isus.😏
Trebuie mâncat o coajă de pâine și de băut apă o dată pe zi, restul în genunchi la rugăciune și să fim mai buni. AMIN! Doamne ajută tuturor AMIN!
De ani de zile spun celor care vor sa ma asculte și celor care nu vor ca UE este cea mai perfida,periculoasa și criminala organizație ,închisoare a popoarelor, ucigașă a drepturilor și libertăților cetățenești și a suveranității popoarelor!
Vorosilov Toma dar rusul care ucide femei si copii in Ucraina ce e?!?
ACESTIA SUNT DISTRUGATORI EUROPEI DAR POPORUL VOTEAZA BANDELE CARE COLABOREAZA CU CEI DIN POZA
DOAMNE AJUTA A
MIN
Cred ca am ajuns la Osho…poate ca intr-o zi, politica se va intalni cu religia…!!
Adevărat.
Doamne păzește ne de slugile lui antihrist🙏
Adevarat.