Deşi pare desprins din cărţile SF, subiectul este cât se poate de actual. De fapt, suntem deja înconjuraţi de inteligenţă artificială: de la robotul asistent, până la maşinile autonome.

Primul care a imaginat o lege a roboţilor a fost scriitorul SF Isaac Asimov, în 1942.

Cum se întâmplă adesea cu ideile din literatura de anticipaţie, legea în cauză devine astăzi realitate.

Deputaţii europeni consideră că, în faţa asaltului fără precedent al aplicaţiilor care implică roboţi, e necesar ca oamenii să se protejeze din timp faţă de neplăcerile care ar putea decurge din folosirea acestora.

Citeşte şi:  Ce s-a întâmplat în orașul olandez Haga, atunci când o antenă 5G, a fost activată în cursul unui test?

Raportorul Mady Delvaux atrage atenţia asupra liniei de demarcaţie dintre om şi maşină.

Mady Delvaux, deputat european, raportor: „Un robot nu este un om şi nu va fi niciodată.

Un robot poate arăta empatie, dar nu va simţi niciodată empatie, asta trebuie să spunem oamenilor.

Iar în aceast raport arătăm că nu trebuie să existe această confuzie între roboţi si oameni.

Prin urmare, propunem o cartă, pentru designeri, producători, pentru comitetele etice, care trebuie să aibă grijă ca oamenii să nu devină dependenţi emoţional de roboţi”.

Proiectul de lege propus de Comisia juridică a Parlamentului European prevede obligativitatea ca producătorii de roboţi să îşi doteze creaţiile cu un buton de alertă, care să întrerupă maşina în caz de pericol.

Citeşte şi:  Angajați de la Registru, Arhiva Națională, Stare Civilă – complicii unei grupări specializată în acte false

De asemenea, proiectul legislativ stabileşte norme pentru identificarea responsabililor în cazul unor accidente produse de roboţi.

Pentru a deveni lege, propunerea trebuie votată în plenul Parlamentului European şi apoi transpusă în directivă de Comisia Europeană.

stiri.tvr.ro