Cuviosul Nifon avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele. Însemna apoi cu Sfânta Cruce aşternutul de trei ori şi se culca, punând o piatră drept căpătâi. Adeseori în vis năvăleau diavolii asupra lui, îl tulburau şi nu-l lăsau să doarmă. Cuviosul Nifon lua atunci toiagul şi îi lovea cu putere duhovnicească, râzând de neputinţa lor, încât diavolii o păţiseră cu el. ’’Ce să facem cu acest încăpăţânat, se tânguiau ei? Uneori ne loveşte, alteori ne ocărăşte şi batjocoreşte tot neamul nostru!’’

Într-o seară, când robul lui Dumnezeu se culcase puţin , a venit diavolul cu un târnăcop să-l lovească. Dar deodată, spăimântându-se, a ieşit afară cu mare zgomot şi a pierit ca fumul. Pe când fugea, scrâşnea din dinţi, zicând: ’’O, Marie, pretutindeni mă arzi, ocrotind pe acest tare de cap!’’

Auzind aceste cuvinte, Nifon a înţeles că Maica Domnului îl ocroteşte şi îl apără. De aceea, el în fiecare seară, înainte de culcare, lua untdelemn de la candelă şi se miruia pe frunte, la urechi şi la toate simţurile. De aceea s-a înfricoşat diavolul şi s-a făcut nevăzut. Când a văzut (Sfântul Nifon) ce putere are untdelemnul sfinţit al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, dădea adesea şi la cunoscuţi să se ungă înainte de culcare.

Din ’’Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon’’ al Constanţianei