Urâciunea pustiirii în loc sfânt – aceste cuvinte ale Proorocului Daniil sunt asociate de contemporanii noştri, mai ales ruşi, în primul rând cu bisericile distruse şi pângărite din ţara noastră.
Există de asemenea altă tâlcuire, patristică, a cuvintelor profetice: Urâciunea pustiirii în loc sfânt, anume scaune episcopale ocupate de ierarhi nevrednici.

Această tâlcuire ne vine în minte de fiecare dată când vedem apostazia de la canoane a ecumeniştilor ,,ortodocşi” care merge până la rugăciuni în comun nu numai cu heterodocşii, ci şi cu idolatrii, ocultiştii şi vrăjitorii declaraţi, aşa cum au stat lucrurile în timpul ultimelor două adunări ecumeniste din Vancouver şi Canberra.

Doar cei orbi duhovniceşte nu s-ar cutremura de oroarea apocaliptică a întrunirilor şi adunărilor ecumeniste, fiecare din ele marcând în mod invariabil un nou grad de degradare duhovnicească.
Este greu de crezut că, atunci când se roagă cu heterodocşii, aceşti ecumenişti din rândurile clerului nu ştiu, sau au uitat, că astfel de rugăciuni sunt interzise explicit de multe reguli canonice.

În mod precis, canonul 10 apostolic spune: ,,Dacă cineva cu cel scos de la împărtăşire măcar, în casă de s-ar împreună ruga, acesta să se afurisească”. Şi potrivit canonului 45 apostolic: ,,Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”.

Sunt ierarhii Patriarhiilor Moscovei, Constantinopolului şi multor altor [Biserici] – care, fiind sub un jurământ arhieresc, sunt datori să respecte canoanele, învăţăturile Părinţilor Bisericii, tradiţiile Bisericii şi toate poruncile şi hotărârile Bisericii Ortodoxe până la moarte – sunt ei conştienţi că atunci când se roagă împreună şi îşi dau sărutul dragostei în bisericile ortodoxe cu catolicii, luteranii, baptiştii, penticostalii şi alţi eretici, trădează sfânta credinţă ortodoxă ?

Sfidează ei în mod conştient anatema şi jurămintele Părinţilor Bisericii rostite împotriva ,,fraţilor” lor ,,ecumenişti”, care s-au depărtat de Una (adică, unica) Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică ?

Fericit bărbatul, care nu a umblat în sfatul necredincioşilor sunt primele cuvinte ale psalmului 1. Să fie oare întâmplător că dumnezeiescul prooroc şi psalmist le-a pus la început ? Nu există coincidenţe la Dumnezeu. Este cu neputinţă să cânţi slavă lui Dumnezeu, să-L preaslăveşti pe El în adevăr în sfatul necredincioşilor. Şi fie ca ecumeniştii din Patriarhia Moscovei să nu pretindă că ,,aduc mărturia Ortodoxiei” în sfatul necredincioşilor, în Consiliul Mondial al Bisericilor.

Nu, ei participă la lucrările întunericului, care se străduieşte să unească toate neadevărurile şi ereziile lumii în singura ,,Biserică” universală – fără Hristos. Faptele vorbesc convingător despre aceasta. Ecumeniştii înşişi vorbesc despre aceasta în momente de sinceritate. Astfel, Mitropolitul Chiril de Smolensk, şeful Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei, a numit în mod public CMB ,,leagănul uneia Biserici a viitorului”, în timpul celei de-a VII-a Adunări a CMB de la Canberra.

Este bine ştiut că ecumeniştii caută să niveleze diferenţele şi contradicţiile interconfesionale şi să deformeze dogmele noastre, să modifice canoanele şi Tradiţia ortodoxă veche de secole, adică să ne ia ceea ce constituie temelia Bisericii lui Hristos. Sfatul necredincioşilor ştie ce este mai de preţ în Biserica Ortodoxă şi de aceea pângăreşte dogmele şi canoanele ei.

Cinstea binemeritată a Ortodoxiei este tocmai faptul că, din momentul întemeierii Sfintei Biserici şi până în zilele noastre, ea a păstrat cu credinţă şi în mod neabătut învăţătura revelată dumnezeieşte şi Sfânta Tradiţie.

Drept aceea voi ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămână. Şi de va rămâne întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămâne (I Ioan 2, 24).

Ţine ce ai (Apocalipsa 3, 11). Acesta este un testament de mare însemnătate pentru Ortodoxia creştină. În opinia liberalilor şi renovaţioniştilor ecleziastici, ,,a ţine” şi ,,a păstra” echivalează cu conservatorismul şi stagnarea. ,,Însă, pentru conştiinţa ortodoxă, acest concept este plin de forţă dinamică – păstrarea înseamnă o străduinţă de neînfrânt de a fi întotdeauna, chiar până la sfârşit, credincios Adevărului, de a fi înarmat cu acest adevăr, şi de a fi gata de a înfrunta toate potrivniciile şi problemele noi şi adeseori nedesluşite care apar zi de zi înaintea noastră”.

Biserica lui Hristos este stâlp şi întărire a adevărului (I Timotei 3, 15). Potrivit Sfântului Teofan Zăvorâtul, ,,este Biserica Dumnezeului celui viu, care este Dumnezeul adevărului, sau Adevărul Însuşi. Totul în ea este adevărat. Nu căutaţi adevărul altundeva”.

Pe de altă parte, ecumeniştii susţin că orice religie, inclusiv cele păgâne, ,,întrucât Dumnezeu este unul”, are propriul adevăr şi prin urmare ei îi cheamă pe creştini să fie toleranţi faţă de credinţa altora. Prin toleranţa faţă de apostaziile duhovniceşti, ecumenismul confirmă însă erorile heterodocşilor atunci când dă glas înţelegerii lor că aceşti închinători la erezii, anatematisiţi de Părinţi, aparţin de asemenea Bisericii lui Hristos.

Bunăvoinţa ,,ecumeniştilor ortodocşi” la care se face apel pentru ,,a surmonta obstacolele duhovniceşti”este în contradicţie cu rigoarea pe care Dumnezeu Însuşi ne-a dat-o pentru a fi folosită în atitudinea noastră faţă de păcătoşii nepocăiţi: Şi de nu va asculta nici de sobor [Biserică], să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei 18, 17).

Urmând lui Hristos, sfinţii Săi ucenici, Sfântul Ioan Teologul (II Ioan 1, 10) şi Sfântul Apostol Pavel (II Tesaloniceni 3, 6) i-au îndemnat de asemenea pe credincioşi la precauţie şi stricteţe duhovnicească: în epistola sa către galateni, Sfântul Apostol Pavel anatematiseşte pe oricine deformează învăţătura lui Hristos: Oricine de vă va binevesti afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie (Galateni 1, 9).

Sursa: Ecumenismul – calea către pierzare, de Ludmilla Perepiolkina