Sfîntul Teofan Zăvorîtul despre moarte

Pomenirea mortii si roadele ei

            Pastrati aducerea-aminte de Dumnezeu si aducerea-aminte de moarte. Acestea dau putere fricii de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu naste în om luarea-aminte la sine însusi si la toate faptele, gândurile si simtamintele sale. De aici – viata cucernica, în trezvie. De aici – înabusirea patimilor. De aici – curatia. Din curatie – petrecerea cu Dumnezeu nu doar cu gândurile, ci si cu simtirile. Osteniti-va! Osteneala învinge totul cu ajutorul lui Dumnezeu.

Ceasul mortii

            De ce sa va temeti de moarte ? Doar de ceea ce este dupa moarte trebuie sa va temeti si sa va straduiti a fi întotdeauna pregatita în aceasta privinta. Pregatirea sta în plânsul pentru pacate, în faptuirea dupa putinta a binelui si în credinta neclintita în Domnul Mântuitorul, Care vrea ca toti sa se mântuiasca. Toti, prin urmare si dumneavoastra. Si cine poate împiedica dorinta Domnului ? Atâta doar: în ce va priveste, nu va lasati pe tânjala, iar Domnul nu va va parasi.

Înaintea mortii

            […] Primiti ceea ce Domnul va va trimite cu supunere si seninatate. Gândul la moarte nu este niciodata de prisos – el trebuie pastrat; cu atât mai mult în timpul crizelor de boala. Si pregatiti-va! Frica este fireasca… Insa cea de prisos, ce clatina credinta si nadejdea, este de la vrajmasul… Tineti-va de crucea Domnului si nu-i dati drumul. Când pe constiinta nu e nimic nemarturisit si nedezlegat, atunci totul a fost deja iertat… Slava îndelungii rabdari si milostivirii Domnului! […]Cititi Evanghelia, iar din scrierile Sfintilor Parinti — ceea ce va vine în minte… cel mai bine sfântul Efrem. El deseori se ruga pentru ceasul mortii. […]

Gânduri înainte de moarte

            […] Voua, celor bolnavi, va scriu totul despre moarte, însa nu cred ca prin aceasta aduc asupra voastra gânduri întunecate: caci este cu putinta a dori, împreuna cu Apostolul, moartea pentru a fi împreuna cu Hristos (Filipeni 1, 23). Aceasta dorinta nu va este straina; iar când i se arata omului apropierea celui iubit, asta ar trebui sa-l bucure, nu sa-l descurajeze.

Povata pentru un bolnav

            Va doresc tot binele de la Domnul. De aceea si scriu: doar ca sa va spun asta. Primul bine pentru bolnav e însanatosirea. Daruieste-o, Doamne! Sa va însanatositi cât mai repede, ca sa mai traiti – nu pentru a pacatui, ci pentru ca, împreuna mângâindu-va cu bucuria si dragostea cea de obste a tuturor celor ce îl iubesc pe Domnul, sa va mai hraniti si sa mai cresteti duhovniceste. Fie aici, fie dincolo, tot trebuie sa crestem pâna la masura vârstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4,13).

            Cum stati cu rugaciunea ? Va întreb si eu ca avva Dorotei pe Dositei. Ati citit, oare, viata acestuia din urma ? Ea seamana cu a dumneavoastra. Da, Doamne, ca si sfârsitul sa fie acelasi. Sa va daruie Domnul pace sufleteasca, rabdare, marime de suflet, ca sa nu înceteze bucuria cea daruita noua în Domnul. Prin necaz sa întrevedeti si ceea ce poate da bucurie. Îmbratisati mai tare prin credinta faptul ca prin rabdare se dobândeste sufletul (Luca 21,19) si ca necazurile deschid intrarea în Împaratie. Aduceti-va aminte de Domnul, cum a fost El în gradina Ghetsimani. S-a chinuit spre usurarea patimirilor noastre dinainte de moarte. Sa luam de la El si duhul încredintarii în voia lui Dumnezeu: „Totusi, nu precum Eu voiesc, ci precum Tu” (Matei 26,39). Fie deci si asupra dumneavoastra si pentru dumneavoastra voia lui Dumnezeu! […]

Aducerea-aminte de moarte

            Este bine ca iubiti aducerea-aminte de Dumnezeu. Sa adaugati la ea si frica plina de evlavie. Aducerea-aminte de moarte nu înabusa si nu aduce mâhnire, ci doar insufla o trezvie prevazatoare a omului asupra sa. Ea nu lasa tinereasca veselie sa se reverse fara frâu, pune masura si stavila oricarei desfatari a simturilor. Dumneavoastra vreti largime. Aduceti-va aminte ca nu în gluma s-a zis cuvântul despre calea cea larga…

Soarta de dincolo de mormânt a raposatilor

            Ce se întâmpla cu raposatii? Trupul se întoarce în pamânt, iar sufletul primeste de la Domnul un loc oarecare potrivit starii sale, loc unde si ramâne pâna la sfârsitul veacului, în asteptare plina de bucurie sau groaza… Acel tarâm este ascuns de noi. Ce anume este acolo nu se stie. Starea de acolo e pe de-a-ntregul potrivita cu asezarea sufleteasca pe care a dobândit-o omul aici, pe pamânt. Cum trebuie dobândita asezarea sufleteasca cea buna e lamurit pe larg în Evanghelii si în Epistolele apostolesti. Tocmai acesta este acum lucrul de capetenie pentru noi. Dat fiind ca scopul nostru nu este pe pamânt, ci în cealalta viata, este întelept sa ne îndreptam toata grija spre a ne pregati bine pentru trecerea într-acolo. Daca nu ne vom pregati… totul va fi pierdut.

            Întrebati de ce facem pomenire celor raposati ? Fiindca asa ni s-a poruncit sa facem. Iar ca ni s-a poruncit asa se vede din faptul ca în Biserica lui Dumnezeu nu au fost nicicând vremuri în care sa nu se faca pomenire pentru cei adormiti. Asta înseamna ca este o predanie de la Apostoli si de la Domnul Însusi. Mintea noastra prapadita însa îsi vâra pretutindeni nasul tipând: „De ce ?” si iar „De ce ?”. Cel mai bine este sa-i dati cu credinta tare un bobârnac peste nas, si atunci va sta cuminte la locul ei.

            Dupa aceasta puteti sa-i spuneti zapacitului care va tulbura cu iscodiri: „Asculta, nataraule: cei plecati din aceasta viata sunt vii si împartasirea noastra cu ei nu este curmata. Ne rugam pentru vii fara a face deosebire între cei ce merg pe calea dreapta si ceilalti: asa sa ne rugam si pentru cei morti, fara a iscodi daca au fost pusi cu ceata dreptilor sau cu a pacatosilor. Aceasta este datoria dragostei fratesti. Pâna ce Judecata de Apoi nu îi va osebi pe cei credinciosi, toti cei vii si cei morti alcatuiesc o singura Biserica. Si noi suntem datori cu totii sa ne purtam unul fata de altul ca madularele unuia si aceluiasi trup, fara a face din moarte un hotar despartitor.”

            „Soarta lor este hotarâta”… Sa stiti ca soarta celor raposati nu se socoate hotarâta pâna la Judecata de obste. Pâna atunci nu putem socoti pe nimeni osândit definitiv si pe acest temei ne rugam, întarindu-ne nadejdea în milostivirea lui Dumnezeu.Raposatii nu dintr-o data se obisnuiesc cu noua viata. Chiar si la Sfinti se pastreaza o oarecare vreme caracterul pamântesc. Pâna ce acesta se duce este nevoie de ceva vreme – mai multa sau mai putina, dupa masura legarii raposatului de cele pamântesti. Pomenirile care se fac la trei, la noua si la patruzeci de zile arata treapta curatirii de cele pamântesti. Îsi dau cu parerea unii ca aceste pomeniri de a treia, a noua si a patruzecea zi corespund unor anumite cotituri din formarea copilului în pântecele mamei. Ei bine, au fost anumite vedenii – iar acestea sunt mai de nadejde decât parerile noastre. Parerile acestea sunt un lucru cu temei subred. Eu cred ca si vedeniile au avut loc spre întarirea datinii, când pomenirile se faceau deja în Biserica lui Dumnezeu, si ca aceste pomeniri sunt o predanie apostolica.

            Bine ziceti când ziceti ca va place sa va rugati pentru adormiti. Sa va rugati cu dragoste si în continuare. Noi nu putem sa nu îi pomenim pe parintii, fratii, surorile, rudeniile si cunoscutii nostri. Si oricât ar tipa prapadita de minte: „De ce ?”, inima va face si în continuare ceea ce stie ea: sa-i pomeneasca. […]

            Noi, crestinii, nu întru nestiinta alergam. Ca atare, daca cineva nu e împovarat cu pacate de moarte, credem cu neclintire ca usile împaratiei îi sunt deschise. Iar daca la aceasta adaugam fapte bune si jertfe facute pentru Domnul, cu atât mai mult nu trebuie sa ramâna îndoiala cu privire la fericirea de dincolo a celor raposati. […]

Împartasirea cu cei morti

            […] Cei raposati traiesc, numai ca traiesc o alta viata, traiesc constient, sunt în împartasire între ei potrivit conditiilor si rânduielilor de acolo, privesc la noi si vin la noi, aud rugaciunile noastre pentru ei, si se roaga pentru noi, si ne insufla – totul dupa legile si rânduielile de acolo, nu dupa socotinta omeneasca: acest lucru trebuie socotit ca un adevar de netagaduit, desi nu putem spune în aceasta privinta nimic limpede. Se întâmpla si aici, pe pamânt, sa se arate împreuna-simtirea sufletelor, când un suflet da vestire altuia. Asa ceva se poate întâmpla si în legaturile dintre vii si raposati. În scrisorile despre „Ce este viata duhovniceasca” se arata ca exista un element universal: eterul. Prin el actiunea unui suflet asupra altuia poate trece precum curentul electric prin firul telegrafic. Aparatul telegrafic e aici inima… […]

Starea oamenilor dupa mutarea din trup

            Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! A nu ne întrista nu este cu putinta, fiindca asa-i sufletul nostru – dar cu masura, si aceea nu prea mare. Ce este de capetenie la om, trupul ori sufletul ? Sufletul. Când sufletul e viu, omul e viu; iar când mor oamenii ce moare, sufletul sau trupul ? Trupul; iar sufletul ramâne viu. Asadar, cei care au murit sunt vii; vii sunt si parintii dumneavoastra, atâta doar ca ei s-au despartit de dumneavoastra si au început a trai într-un alt loc. Acolo va veti muta si dumneavoastra la vremea potrivita si veti vedea. Despartirea e doar vremelnica: de aceea si spun ca nu e cu putinta omului sa nu se întristeze la moartea celor apropiati, însa numai putin, cum se întristeaza copiii când pleaca de acasa la scoala.

            La noi se întâmpla ca ni-i închipuim pe raposati asa cum erau când zaceau în sicriu, dupa aceea cum erau în mormânt, si chiar graim: Vai, ce întuneric, ce frig ti-e acolo”… Si totusi, în mormânt nu sunt deloc cei pe care îi plângem. Ei sunt într-un alt loc si chiar în jurul nostru, doar ca într-un cu totul alt chip. Ei continua sa fie în împartasire cu noi, de-a dreptul cu sufletul, iar noi din pricina grijilor nu ne dam seama. Asadar, în locul întristarii fara folos pentru parintii dumneavoastra si vatamatoare pentru sanatatea dumneavoastra binevoiti ca, închipuindu-va ca sunt în viata, sa vorbiti cu ei ca de la suflet la suflet. Si aceasta nu va fi totdeauna închipuire, ci uneori va avea loc în fapt, fiindca ei sunt cu dumneavoastra […]

Prima întâlnire de dupa moarte

            Stând înaintea portilor mortii, va gânditi, fireste, si la ceea ce va întâmpina îndata înapoia lor sufletul dumneavoastra. Din câte îmi aduc aminte, cineva spunea ca acolo sufletul e întâmpinat de toti cei pentru care si carora s-a rugat de-a lungul vietii. Ce lucru aducator de mângâiere! Ce milostiv e Domnul fata de sufletele noastre, ca porunceste sufletelor si duhurilor cunoscute noua sa le întâmpine îndata dupa intrarea lor într-un tarâm care le e necunoscut!! Dar au ajuns la cunostinta noastra si altfel de întâlniri… Vrajmasii grabesc si ei acolo si nu se despart de suflet, tulburându-l în tot chipul din apropiere sau din departare, pâna ce ajunge la portile lui Dumnezeu… Întareasca-se sufletul cu barbatie prin credinta si sa caute fara teama spre neputinciosii de ei. Cum se spulbera praful, asa îi spulbera pe ei sufletul înarmat cu credinta si cu nadejdea. Rugaciunile catre Dumnezeu îi lovesc pe demoni ca niste fulgere… încât ei pier. De sufletul puternic ei nu se pot apropia, ci de la departare plasmuiesc în chip mincinos privelisti de spaima si glasuri zgomotoase, pentru a clatina credinta si a întuneca nadejdea prin îndoiala – însa nu au nici o putere. Îngerii lui Dumnezeu pazesc sufletul… Totul e hotarât de milostiva judecata a lui Dumnezeu. […]

Pomenirea celor morti

            […]Jertfa nesângeroasa va lua lacrima dumneavoastra si o va duce înaintea Domnului. Pomenirea din inima este lucrul de capetenie din partea noastra, iar din partea Bisericii lui Dumnezeu – Jertfa nesângeroasa. Împreuna ele alcatuiesc lucrarea pomenirii. În ce priveste pomenirea: o data pe saptamâna pomeniti-i dupa numele lor pe toti, iar în celelalte zile pe serii, câteodata chiar cu pomenirea de obste: „Pomeneste-i, Doamne, pe toti cei pe care eu îi pomenesc”, fara a mai repeta numele celor pomeniti, ci doar perindându-le prin gând. Caci Dumnezeu se uita la gând, nu la cuvânt. Gândul ca atunci când cineva se înfatiseaza în chip viu si sta înaintea ochiului mintii înseamna ca el cere rugaciune – iata un gând adevarat… Si e bine sa facem astfel. Exista o împartasire a sufletelor, si suflet sufletului da veste. […] Sa-l odihneasca Dumnezeu pe sotul dumneavoastra. Cei de dincolo simt când cineva se roaga din inima pentru ei, si asta este pentru ei o mare mângâiere… si bucurie. […] Faptul ca îi pomeniti neobosita pe cunoscutii vii si adormiti este foarte bun. Milostenia duhovniceasca este deosebit de folositoare pentru cei raposati.

Moartea si judecata

             Vremea e scurta. Un ceas, doua – si vine moartea: da socoteala! Si nu se poate spune ca faptele nu au fost scrise spre pastrare: ele sunt deja în catastife. Ne asteapta ca sa fie citite si semnate de luare la cunostinta… Totul este în asa fel, ca împotriviri sau dezvinovatiri nu vor putea fi. Îndata ne vor pune fata în fata cu legea si se va da sentinta… Ce sa te mai întrebi câti ani o sa îti dea! Acolo anii sunt fara de ani. Vai noua! Iar sa ne umilim cu inima nu vrem, nici pacatul n-avem pofta sa-l parasim… Si atunci ce va fi ?! Faca-se voia Ta, Doamne, cu judecatile pe care le stii mântuieste-ma!

Înfricosata Judecata

            Deja s-au facut de câteva ori preziceri cu privire la sfârsitul lumii, dar nimic nu s-a nimerit. Mântuitorul a spus ca nimeni nu stie vremea aceea. Ca atare, nu avem de ce sa ne dam cu presupusul si sa ne tulburam de presupunerile altora. Ca va fi a doua Venire nu încape îndoiala. Nu încape îndoiala nici ca ea va veni pe neasteptate, însotita de toate semnele cele mari. Nu ne ramâne decât sa-L asteptam necontenit pe Domnul si sa ne pregatim de asteptarea Lui, fara a ne da cu presupusul despre acea vreme.

            Ajuta-ne, Doamne, sa petrecem anul ce a venit întru frica lui Dumnezeu. Nimic nu sprijina atât de mult frica de Dumnezeu ca aducerea-aminte de înfricosata Judecata; dar nu trebuie sa ne supunem din aceasta pricina duhului deznadejdii, ci trebuie doar sa ne cercetam bine – si ce se va arata neplacut Domnului sa înlaturam fara întârziere, iar, daca trebuie, sa curatim prin pocainta. Atunci, întemeindu-ne în toate pe milostivirea lui Dumnezeu, ramâne doar sa fim senini. Domnul si la înfricosata Judecata va cauta nu cum sa-i osândeasca, ci cum sa-i scoata drepti pe toti. Si va scoate drept pe oricine, numai sa fie o putinta cât de mica. […]

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala şi moartea