Singurătatea a fost și rămâne o temă fundamentală a literaturii, chiar și pentru faptul că actul scrierii este unul întru totul singuratic. Oamenii scriu atunci când sunt singuri. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie, iar atunci când scrierile erau dictate scribilor ele oricum reflectau gânduri și meditații la care autorii ajungeau în deplină singurătate.

Dintotdeauna, oamenii singuri au constituit un mister, pentru că peste tot în lume se știe că revelațiile se primesc doar în singurătate. Atunci când Moise a trebuit să vorbească cu Dumnezeu, el s-a suit în munte, înstrainindu-se de comunitate.

Cu cât lumea interioară a cuiva este mai bogată, cu atât acel om își dorește singuratatea. A te teme de singurătate este dovada imaturității spirituale și a incapacității de a înțelege adevăratele sensuri ale condiției umane.

Citeşte şi:  Pînă la ce cuvinte ajunge vorbirea deşartă?

Pentru a scăpa de insingurare, oamenii au inventat aparate care înlocuiesc oamenii: aparate care redau muzică, aparate care proiectează oameni și animale în mișcare, au creat industria filmului, astfel încât omul modern este bombardat în orice moment de imitațiile comunicării, care nu sunt nimic altceva decât un miraj. Iar cu mirajul nu poți vorbi.

Oare putem spune filmului: te iubesc? Sau putem vorbi cu butoanele care pornesc muzica? Nu. Dar nici nu simțim nevoia, îmi veți spune. Foarte corect. Toată această hărmălaie menită, aparent, să ne atrofieze sentimentul însingurării, de fapt ne anihilează nevoia de a comunica, de a formula, de a transmite.

Putem formula doar ceea ce am înțeles, înțelegem doar ceea asupra a ce am meditat, medităm doar atunci când avem condiții, iar condiția primordială a meditației este singurătatea. Deoarece nu mai avem ocazia să petrecem singuri, nu mai ajungem nici să medităm asupra a ceea ce suntem și ce simțim. Din cauză că nu gândim nu formulăm și pentru că nu avem o formulă personală a ceea ce suntem și simțim nici nu mai avem ce spune.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan de Kronstadt: De ce trebuie să ne rugăm pentru rudele noastre adormite?

Dacă veți derula peretele vostru de FB, în cazul în care nu aveți un perete plin de filme cu pisici, reclame la pantofi sau știri despre bombe și accidente, atunci veți vedea că chiar și cei mai inteligenți dintre prietenii voștri nu fac decât să comenteze fapte străine: ce au făcut politicienii, cum au reparat o stradă etc. Încep să dispară oamenii care vă pot povesti o experiență proprie a spiritului lor, iar asta îi ascunde tot mai mult și mai mult de ochii noștri, amestecându-i în iureșul lumii.

Citeşte şi:  Obiceiul unor mireni de a căuta stareţi văzători cu duhul

Va veni vremea când oamenii se vor recunoaște după felul în care înțeleg singurătatea, pentru că pe unii singurătatea îi înnebunește, iar pe alții îi preface în îngeri.

Că oamenii suferă de singurătate, nu e un secret. Nu e o arătare nouă pe pămînt. Doar că s-a schimbat rostul însingurării – astăzi tot mai puțini scot din singurătatea lor poeme și flori pe care să le dăruiască lumii.

Faceți-vă timp pentru singurătate.

Părintele Savatie Baștovoi