Fiindcă se tot vorbește de războaie și semne de războaie, de calamități, foamete, boli și durere, de apostazie și dezbinare, de dictatură medicală, electronică și alimentară, de proorocul mincinos și venirea antihristului, și de multe alte încercări și necazuri, trebuie să luăm aminte la VESTEA CEA BUNĂ care este și va rămâne un PANACEU ÎN BISERICA LUI HRISTOS, în Ortodoxie, chiar și în/pentru aceste vremuri!

calea mintuirei

Vești bune pentru… Mântuire!!!

,,Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”. Dacă știm această realitate, să avem credință și încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, făcând tot ce ține de puterile noastre omenești, fără a face niciun compromis în materie de credință.

Citeşte şi:  Cuvânt al Sfântului Efrem Sirul despre sfârșitul lumii și pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, ca să cunoască creștinii cum să viețuiască creștinește

Dacă va îngădui durerea, Dumnezeu o va lăsa cu un scop terapeutic, sfințitor, mântuitor. Cine va avea această înțelegere și nu va căuta în chip egoist să-și scape sufletul său, va câștiga mult HAR și viața cea adevărată în Hristos, întru nemurire!

Hristos va veni să judece vii și morții, să despartă pe cei credincioși de cei necredincioși. Să fim credincioși împlinind făgăduințele, cu buna nădejde a mântuirii. Să nu ne temem decât de păcat! Să nu lăsăm păcatul să ne despartă de dragostea lui Hristos! Slavă Sfintei Treimi pentru darul vieții, al Răscumpărării și al vieții celei veșnice!

Citeşte şi:  Republica Moldova: Reflecţii faţă de abuzurile statului faţă de biserică

Așadar, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru că trăim aceste vremuri și să cerem să fim luminați și întăriți de Har în această preafrumoasă lucrare duhovnicească! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Preot Claudiu Buză