Ostenește-te să întărești credința din tine. Cu vremea, vei simți nevoia să te rogi. Credința ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.

rugaciune maica domnului

Vezi câte scântei cerești iscă rugăciunea în inima omenească?

Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puțină apă. Și roata rămânea nemișcată. Apoi a venit apă multă, și roata s-a pus în mișcare. Credința e putere duhovnicească.

Citeşte şi:  Sfinții ne spun că în ultimele vremuri nu va fi nicio nevoință personală la cei care caută Împărăția lui Dumnezeu.

Puțina credință nu mișcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credința mare mișcă și mintea, și inima, și tot sufletul omului. Cât dăinuiește în om o credință mare, ea îi mișcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu.

Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: „Știe Tatăl vostru de ce aveți trebuință mai înainte de rugăciunea voastră”, și din ele ai tras concluzia că rugăciunea nu folosește, îndeobște, la nimic.

Citeşte şi:  Să aveţi evlavie faţă de Sfânta Scriptură, evlavia cuvenită unui adevărat fiu al adevăratei Biserici

Într-adevăr, știe Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, și totuși El vrea să ne rugăm Lui. Lucrul acesta e mai ușor de explicat unor părinți decât ție, om necăsătorit.

Uite, și părinții știu dinainte ce le trebuie copiilor, și totuși așteaptă ca aceștia să-i roage – fiindcă părinții știu că ruga înmoaie și înnobilează inima copiilor, îi face mai supuși, smeriți, blânzi, ascultători, milostivi și nobili.

Citeşte şi:  România: DEMIS din funcție pentru că s-a RUGAT ÎN GENUNCHI în fața instituției pentru a salva orașul de PANDEMIE

Vezi câte scântei cerești iscă rugăciunea în inima omenească?

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, Editura Sofia, p. 7