– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei erau studenți, îi spuneam că mă rog să treacă examenele. Odată, fiul meu, deși era un bun student, avea dificultăți la anumite materii. Bătrânul mi-a zis:

– Nu numai atunci, ci nici dacă e vorba de post sau de rugăciune ori de ieșit în oraș.
– Așadar, fără nici o observație!
– Da, nici un fel de observație!
– Spune-mi, doamnă Xenia, în legătură cu satana, ți-a spus că te-ai făcut unealtă a lui. N-ai întrebat nimic atunci?
– Mi-a spus că satana nu suportă să vadă familiile trăind în liniște și înțelegere, de aceea se folosește de un membru al ei pe care îl târăște unde vrea.
– Se folosește de acela mai ușor de târât, să zicem.
– Da, și, în cazul meu, mi-a zis Părintele că eu eram acel membru „ușor de târât”. Cât despre copil, i-am zis: „Văd că lasă totul baltă și-și ia lumea-n cap”. Iar Bătrânul mi-a răspuns: „Vezi ce face satana? Te pune pe tine să semeni discordie, și, astfel, faci voia lui”. Mai târziu, când băiatul era pe cale să-și termine studiile și să-și ia diploma de absolvire, mi-a zis Părintele: „Acum o să treacă examenele. Ai văzut, dacă n-ai vorbit? Acum o să le treacă!”
Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 132
– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei erau studenți, îi spuneam că mă rog să treacă examenele. Odată, fiul meu, deși era un bun student, avea dificultăți […] 👉 https://c.aparatorul.md/49nci
Greu cu feministele din ziua de azi. Nu mai ascultă de nimeni altcineva decât de satana…
– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei erau studenți, îi spuneam că mă rog să treacă examenele. Odată, fiul meu, deși era un bun student, avea dificultăți […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/gqio9 👈
– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei erau studenți, îi spuneam că mă rog să treacă examenele. Odată, fiul meu, deși era un bun student, avea dificultăți […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/pp9e9 👈
– Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei erau studenți, îi spuneam că mă rog să treacă examenele. Odată, fiul meu, deși era un bun student, avea dificultăți […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/gcami 👈