“Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte.

Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească… Din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu… Atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei… Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp, se încarcă de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte continuu, de aceea şi primeşte mereu”[1].

Aceasta este dragostea imensă a mamei pentru copiii ei, până la jertfirea de sine. Fiecare mamă uită de ea, uită să mai trăiască pentru sine, ci trăieşte pentru şi prin copilul ei. Această dragoste este sădită în firea femeii.

Citeşte şi:  Dacă toți ar fi iubit și ar fi fost iubiți, până și numele răutății ar fi fost uitat și ar fi devenit necunoscut

Educaţia copilului începe încă din pântecele mamei sale: “Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând aşa, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare”[2].

Alăptarea are şi ea un rol determinant în educaţia micuţului chiar dacă la prima vedere pare o situaţie lipsită de sens. Dar din nefericire tot mai multe mame optează pentru alăptarea artificială a copiilor lor, neglijând această legătură care se stabileşte între cele două personaje co-participante la actul alăptării, mama şi copilul: “Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului… Mama care se leneveşte şi nu-şi alăptează copilul transmite această lenevire şi copilului ei… Mamele nu-şi mai alăptează copiii, şi astfel aceştia cresc fără mângâierea mamei. Copiii sug din sticla îngheţată şi astfel îngheaţă şi inima lor. Apoi, după ce cresc, caută mângâiere în sticlele de la tavernă”[3]. “Copiii care nu sug şi nu cresc în braţele mamelor lor, nu se dezvoltă normal, iar când vor ajunge mari nu vor fi nişte oameni statornici. După ce lasă sticla de lapte, o iau pe cea de bere”[4]. Iar cu o altă ocazie Stareţul subliniază, mustrând astfel mamele care nu vor să îşi alăpteze copiii: “Dacă mamele nu îşi alăptează copiii, cum a lăsat Dumnezeu, copiii vor suge mai târziu sticlele cu narcotice”[5].

Citeşte şi:  Mai mult decât orice, diavolul nu vrea să ne rugăm

Viaţa mamei trebuie să fie un exemplu viu pentru copiii ei: “Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vorbească de Hristos, să le citească Vieţile Sfinţilor şi o dată cu acestea să se ocupe şi de curăţia sufletului ei, pentru a străluci duhovniceşte. Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei. Astfel şi copiii ei vor trăi bucuroşi, dar şi ea va fi fericită, deoarece Îl are pe Hristos înlăuntrul ei”[6].

Citeşte şi:  Sfântul Cuvios Isaac Sirul: Necazurile omului, dovada că Dumnezeu se îngrijește de el

[1] Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cuvinte duhovniceşti IV. Viaţa de familie”, pag . 83-84.

[2] Ibidem, pag. 89.

[3] Ibidem, pag. 90.

[4] Nicolae Zurnazoglu, “Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”, pag. 146.

[5] Ibidem, pag. 349.

[6] Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cuvinte duhovniceşti IV. Viaţa de familie”, pag . 94.

Fragment din lucrarea de masterat “Familia creștină în viziunea Cuviosului Paisie Aghioritul”, susținută în anul 2008 la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna” din Sibiu.