Viaţa şi pătimirile Sfântului Proroc Naum

Care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 1/14 decembrie

 Nor luminos te-ai arătat, Naume, proroace al lui Dumnezeu, picând ploaia cunoştinţei de Dumnezeu…[1]

INTRODUCERE

Sfântul Proroc Naum, al cărui nume înseamnă ,,mângâiere’’, este originar din Elcheseea, localitate aflată de cealaltă parte a Iordanului, aproximativ în dreptul Vegavariei (Batarim, cf. Mineiul pe 1 decembrie). Fericitul Ieronim (cca 342-420) identifică această localitate cu El Kauze din Galileea. El scrie: ,,Elcoş se afla în Galileea, de vreme ce până în ziua de astăzi se cunoaşte acolo o localitate care se cheamă Elchesem (alţii o numesc Elcheseea), foarte mică, într-adevăr. Printre ruinele aflate aici se conservă doar urme neînsemnate ale vestigiilor de odinioară; unele dintre ele se pot vedea, iar ghidul meu în acel ţinut mi le-a şi arătat […].’’Eusebiu (cca 260-cca 340) şi Sfântul Chiril al Alexandriei (378-444) sunt şi ei de acord că profetul este originar din Galileea. Naum se trage din seminţia lui Simeon şi a propovăduit între anii 665 şi 660 î.Hr.

Atunci când Iona(cca 760-755) a predicat ninivitenilor, aceştia s-au pocăit. Dar cu trecerea timpului, cangrena morală s-a extins şi a corodat profound bazele societăţii. Ninivitenii au uitat de mesajul Prorocului Iona, au uitat de mila pe care le-a arătat-o atunci Dumnezeu şi s-au întors la răutăţile lor de mai înainte. S-au aflat vinovaţi de cruzime nesăbuită, de înşelăciune, de necinste, de practicile lor negustoreşti, de rea-credinţă în treburile politice şi diplomatice. Prin aceasta, ei în repetate rânduri au contrariat şi chiar au stârnit mânia celorlalte neamuri. Profetul Naum a fost trimis să le vestească dreapta judecată a lui Dumnezeu, să-i avertizeze în acest sens şi să-i îndrume la pocăinţă şi la o schimbare profundă de atitudine. De aceea, cartea profetului începe cu aceste cuvinte: Prorocie despre Ninive. Cartea Vedeniei lui Naum cel din Elcoş. Domnul este un Dumnezeu zelos, Domnul Se răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor Săi stă neînduplecat [Naum 1:1-2].

Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390) scrie: ,,Naum din Elchesem s-a cutremurat înaintea Mea, când a fost să vestească povara ninivitenilor. Domnul este un Dumnezeu zelos, El cunoaşte mânia. Domnul Se răzbună pe potrivnicii Săi [cf. Naum 1:1-2] şi Îşi tratează duşmanul cu severitate, astfel încât nu mai rămâne loc de răzbunare asupra celor răi.’’[2] Cu toate acestea, Sfântul Teofan, imnograf şi episcop de Niceea (+ 845), aduce slavă Domnului pentru răbdarea şi pentru îngăduinţa Lui, în cuvinte ca acestea: ,,Ca un văzător de cele dumnezeieşti, ai prevăzut osânda răsplătirii împotriva vrăjmaşilor păgâni, care defăimau dumnezeiasca îndelungă-răbdare, îngăduirea şi bunătatea, pentru răutatea lor cea nevindecată.’’[3]

Naum Prorocul le-a dat chiar şi un semn ninivitenilor, despre cele ce aveau să li se întâmple dacă nu vor arăta roadele pocăinţei. Cetatea lor va fi distrusă prin revărsarea de ape şi prin urgia focului. Dacă ninivitenii nu s-ar fi pocăit în vremea Prorocului Iona, acelaşi fel de pedepse s-ar fi abătut asupra lor. Toate acestea se vor întâmpla deodată cu un cumplit cutremur de pământ. Profetul întreabă: Împotriva furiei Lui cine stă şi cine poate să stăvilească iuţimea urgiei Lui? [Naum 1:6] Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: ,,Dar  mânia lui Dumnezeu nu se abate asupra nici unuia dintre cei drepţi, căci Dumnezeu nu este nedrept, ci numai asupra acelora ale căror păcate sunt nenumărate şi intolerabile, a căror răutate a trecut peste orice limite.’’[4]

Flavius Josephus (37 sau 38 d.Hr.) arată: ,,Toate prezicerile privitoare la Ninive s-au adeverit întocmai, după 115 ani.’’[5] Lacul din vecinătatea Ninivei s-a revărsat şi a inundat cetatea. Pe lângă aceasta, un incendiu adus de vânt dinspre pustie a devastat cartierele superioare ale oraşului, care nu fuseseră afectate de ape. Istoricul grec Strabo ( cca 63 î.Hr.) relatează dezastrul petrecut la Ninive, apreciind că niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat  ca o cetate să fie distrusă complet şi într-o clipită[6] .

Naum scrisese: S-a sfârşit! Ea este prinsă şi dusă în robie. Slujnicele ei scot suspine ca porumbeii şi se bat în piept. Ninive este ca un iaz de apă pe vremuri! Locuitorii ei fug. ,,Staţi, opriţi-vă!’’ Nici unul nu se întoarce. ,,Prădaţi aurul! Jefuiţi argintul’’, căci fără sfârşit sunt comorile ei: tot felul de bogăţii de lucruri scumpe. Ea este pustiită, jefuită şi prădată!…Inimi frânte, genunchi care se încovoaie, coapse care tremură de groază şi feţele tuturor sunt îngălbenite de spaimă. Unde este culcuşul leilor, peştera puilor de leu în care leul, leoaica şi puiul de leu se învârteau şi nimeni nu îndrăznea să-i tulbure? Leul, care sfâşia şi sugruma prada pentru pui şi leoaice, îşi umplea de pradă peştera şi culcuşurile lui de vânat? ,,Iată, sunt împotriva ta!’’, zice Domnul Savaot. ,,Voi arde cu foc carele tale; pe puii tăi de leu sabia îi va străpunge; voi stârpi din ţară prada ta şi nu se va mai auzi glasul solilor  tăi!’’ [Naum 2:8-14]

Naum a prorocit toate acestea şi le-a consemnat în cartea sa profetică, o carte alcătuită din trei capitole. Este a şaptea dintre cele 12 cărţi ale Prorocilor numiţi ,,mici’’. Fragmentul pe care l-am citat mai sus, de vreme ce prevesteşte căderea măreţei capitale asiriene, Ninive, este probabil că va fi fost alcătuit înainte de anul 612 î.Hr., într-o perioadă când imperiul era frământat de rivalităţile dintre mezi şi chaldei. Până în anul 609 î.Hr., grandiosul Imperiu Asirian dispăruse de pe hartă. S-a emis ipoteza că Naum ar fi putut să-şi scrie cartea cândva între anii 663 şi 654 î.Hr. Aceasta pentru că el menţionează căderea Tebei [cf. Naum 3:8-10], eveniment petrecut în anul 668/667 î.Hr., iar despre căderea Ninivei (612 î.Hr.) se vorbeşte ca despre un eveniment care urmează să se întâmple.

Prorocul mai prevesteşte şi eliberarea Iudeii: El îi va stârpi cu totul, fiindcă urgia nu vine de două ori. Căci se încâlcesc unii într-alţii ca mărăcinii, când se îmbată la ospeţele lor; pentru aceasta mistuiţi vor fi ca paiele uscate [Naum 1:9-10]. Vestirea judecăţii lui Dumnezeu asupra duşmanilor lui Iuda reprezintă, pentru poporul lui Dumnezeu, o adevărată mângâiere, căci opresiunea inamică asupra iudeilor a fost îndelungă şi chinuitoare. Dominaţia asupra lor nu a constat doar într-o politică de aservire, ci şi în impunerea unui tribut împovărător. Se ştie că Asiria şi-a pierdut dominaţia asupra teritoriilor din răsărit în timpul domniei lui Iosia, rege al Iudeii între anii 640 şi 609 î.Hr. Când Naum a scris această prorocie, Iuda se afla încă sub stăpânire asiriană. Unul dintre motivele verdictului atât de aspru asupra Ninivei rezidă şi în cruzimea sălbatică a armatelor asiriene: Unde este culcuşul leilor, peştera puilor de leu în care leul, leoaica şi puiul de leu se învârteau şi nimeni nu îndrăznea să-i tulbure? Leul, care sfâşia şi sugruma prada pentru pui şi leoaice, îşi umplea de pradă peştera şi culcuşurile lui de vânat? [Naum 2:12-13] Asirienii, chiar dacă odinioară fuseseră curajoşi şi sălbatici ca şi leii, de-acum vor dispărea pentru totdeauna.

Un alt motiv al căderii îl reprezintă viciile şi patimile care mistuiau cetatea: Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge, plină de minciună şi de silnicie, din care nu se mai curmă jaful […] Numai din pricina multelor desfrânări ale celei desfrânate, frumoasă la chip şi meşteră în farmece, care duce în robie neamurile prin desfrânările ei şi popoarele prin fermecătoriile ei! [Naum 3:1-4]. Drept răsplată pentru acestea, Ninive se va vădi ca o cetate stăpânită de duhul josnic al desfrânării şi va fi expusă, asemenea unei femei adultere, spre batjocură şi insultă, înaintea neamurilor pe care le avusese în stăpânire. Domnul Dumnezeu cel îndelung răbdător şi mult milostiv a suferit îndeajuns acestea şi a aşteptat îndelung îndreptarea ninivitenilor, doar că ei au uitat de efectele pocăinţei strămoşilor lor din trecut şi au persistat în căile lor păcătoase. Domnul Se răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor Săi stă neînduplecat. Domnul este îndelung – răbdător şi mult – milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă. În vifor şi în furtună Îşi face loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui [Naum 1:2-3].

CONTEXTUL ISTORIC

În prima jumătate a secolului al VII-lea î. Hr. asirienii dominau scena politică internaţională. Asurbanipal (660-626 î.Hr.) cucerise Egiptul de două ori: în 669 î.Hr. şi în 663/661 î.Hr. A avut o domnie lungă, însă aceasta a fost urmată de o perioadă de instabilitate dinastică între cei doi fii ai săi. În acest timp, Nabopalasar (625-605) s-a proclamat rege al Babilonului. Consolidându-şi această poziţie, a atacat şi a cucerit cetăţile fidele Asiriei, de pe cuprinsul Babiloniei. În anul 616 obţinuse independenţa faţă de Asiria. În anul 614 Asurul a fost cucerit de către mezi, sub comanda lui Cyaxares.Urmare a acestei cutremurătoare înfrângeri suferite de către asirieni, Nabopalasar se va alia cu Cyaxares împotriva Asiriei. În anul 612 Ninive fusese distrusă. Mulţi istorici consideră, până în ziua de azi, căderea Asiriei ca pe una dintre cele mai mari enigme ale istoriei. Atât datorită factorilor menţionaţi aici, cât şi datorită dezastrului abătut asupra Ninivei [Naum 1:8; 2:8; 3:8, 15], colosul asirian a dispărut pur şi simplu de pe hartă, sucombând cu totul în obscuritate, încă înainte de 609 î.Hr.

În tot acest timp, Regatul de Sud, Iuda, se afla sub domnia regelui Manase (698-643 î.Hr.), care era vasal Asiriei. A fost o vreme de amară tristeţe atunci când Manase a introdus în regatul său cultul unor zei asirieni [cf. IV Regi 21:1-18], precum şi alte obiceiuri şi practice revoltătoare. Când Manase a fost prins rob şi dus în lanţuri în Babilon [cf. II Cronici 33:11], el s-a pocăit şi a căutat să-şi răscumpere apostazia şi faptele reprobabile de mai înainte [cf. II Cronici 33:10-13, 15-17]. Din nefericire, fiul său, Amon (642-640),  a făcut fapte de urâciune înaintea lui Dumnezeu [cf. IV Regi 21:20]. Următorul rege, Iosia (640-609), a iniţiat o reformă religioasă de proporţii. În timpul cât a fost rege, cultul lui Baal a fost oprit şi suzeranitatea asiriană a fost abolită. În fapt, reformele lui Iosia au avut o influenţă benefică, extinzându-se chiar şi dincolo de hotarele regatului, în Israel[cf. IV Regi 23:15 sq.; II Cronici 34:6 sq.]: înSamaria au fost dărâmate altarele idoleşti.

CARACTERUL PROROCULUI ŞI MODUL LUI DE VIAŢĂ

Cu privire la caracterul Prorocului Naum, în sfintele slujbe alcătuite cu prilejul prăznuirii lui, Sfântul Teofan spune că, ,,prin împărtăşirea făcătorului de viaţă şi Dumnezeiescului Duh’’, Naum, mai înainte curăţindu-se, a devenit ,,luminat văzător de Dumnezeu ’’[7]. Sfântul Teofan mai arată prin cântare că prorocul a dus o viaţă curată, prin darul Sfântului Duh. El a izbutit să-şi supună trupul sub stăpânirea minţii şi drept urmare a dobândit o inimă curată şi pregătită să primească dumnezeieşti descoperiri dintru cele înalte[8]. De asemenea, păstrându-şi gândul neamestecat cu chipurile cele de jos, s-a făcut pe sine primitor curat Dumnezeiescului Duh, primind luminat strălucirile Lui şi luminând pe toţi[9].

Prorocul Naum a trecut la cele veşnice în pace şi a fost înmormântat în pământul său. În iconografia creştin-ortodoxă este reprezentat ca un bătrân. Vom încheia această succintă schiţă biografică a profetului cu frumoasele cuvinte ale Sfântului Teofan: ,,Pre pământ ai avut vieţuire adevărat întocmai cu a îngerilor şi acum te-ai sălăşluit în ceruri, împreună cu cetele îngereşti, apropiindu-te de raza cea cu trei lumini; din carea umplându-te, caută spre cei ce te laudă pre tine.’’[10]                                                                     

Sursa: ,,Vieţile Sfinţilor Proroci’’, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2010, pag.335-340.