Reprezentanți ai asociațiilor drepturilor de autor, mediului IT și interpreților au lansat un apel către deputații din Parlament pentru ca proiectul de lege privind drepturile de autor și conexe să fie aprobat cât mai rapid, fapt ce ar permite deblocarea sistemului de gestiune a drepturilor de autor și conexe în Republica Moldova, transmite UNIMEDIA. Aceștia spun că Legea actuală conține abuzuri, accesul la informație a sute de mii de utilizatori de Internet este limitat, iar artiștii nu-și pot primi recompensa.
Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe a intrat în vigoare în ianuarie 2011. Potrivit directorului Oficiului Republican al Dreptului de Autor, Iurie Badicu, implementarea ei este imposibilă, întrucât conține mai multe lacune, care necesită corectări.
Ana Chirita, directorul executiv al Asociației Naționale a companiilor private din domeniul TIC, susține că legea actuală conține prevederi neclare privind modul în care companiile IT achită sume de bani din propriul venit pentru respectarea drepturilor de autor, nefiind reglementat modul în care se calculează și se achită aceste plăți. În rezultat, companiile TIC sunt atacate nejustificat în judecată.
O altă problemă vizează accesul la infromațiile din mediul on-line, întrucât, potrivit legislației, orice portal care plasează informații cu trimitere la alte site-uri ce conțin materiale care încalcă drepturile de autor ar trebui să fie închise. Managing director al companiei Interact Media, Tudor Darie, susține că astfel se creează o situație absurdă, întrucât zeci de site-uri din țară ar trebuie închise neîntemeiat, inclusiv site-urile Guvernului, Parlamentului, Președinției, să fie limitat accesul către YouTube și alte site-uri populare.
De asemenea, legislația a iscat situații de conflict și procese judiciare între mai multe asociații de gestionare a drepturilor de autor, care activează în Republica Moldova. Notarul Viorica Nagacevschi, specialist în domeniu, a explicat că prevederile legislației actuale nu permit delimitarea strictă a spațiului de activitate între cele cinci asociații existente la moment pe piață. Totodată, membrii Uniunii interpreților spun că nu și-au primit onorariile de mai mult de jumătate de an, din cauza gestionării ineficiente a acestui domeniu.
În acest sens, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a inițiat acum un an un proiect de modificare a Legii. Documentul a fost aprobat de Guvern, avizat de majoritatea Comisiilor Parlamentare, dar s-a stopat la etapa finală a audierilor publice. Reprezentanții asociațiilor drepturilor de autor, mediului IT și interpreților consideră că există anumite grupuri de interese care ar dori să profite în urma blocării proiectului. Ei insistă că noile prevederi ar permite aplicarea de standarte europene în administrarea drepturilor de autor, existența armonioasă a mai multor asociații din domeniu pe piața comună, ar elimina blocarea neîntemeiată a zeci de site-uri din Republica Moldova, dar și ar garanta un mecanism simplu și eficient de respectare a drepturilor de autor pe Internet.
Ei lansează un apel către toate părțile vizate în acest context, solicitând ca proiectul de modificare a Legii privind drepturile de autor și conexesă fie aprobat de către Parlament.
[youtube]http://youtu.be/Z9SoXrOfMGQ[/youtube]
Sursa: unimedia.info
Analogică „soluţie” se prevede mai în toate ţările!
Aceste idei sunt foarte recente!
monitorizarea să se facă la orice informaţie de pe net, degrabă au în plan să se petreacă schimbările!
Rugaţi-vă în toată clipa, antihrist se găteşte să iasă în lume, degrabă la tv au să-l arate, cine o să-l vadă – o să se îndrăgostească pentru că cel mai puternic hipnoz o să se facă.
Poate fi război civil, apoi mondial, a poate invers.
Să fim pregătiţi pentru toate!
Să împlinim Sfânta Evanghelie cu viaţa până la ultima suflare!