Macron în Tunisia, discurs în faţa parlamentului

Ascultaţi aceste mărturisiri făcute, dincolo de mici inflexiuni ale vocii, pauze teatrale şi suspinuri, din spatele condiţiei de „cel mare şi tare”, cel care decide soarta altor popoare, care are drept de viaţă şi de moarte asupra altor popoare, fără a trebui să răspundă pentru genocidul, dezastrul umanitar şi economic. Care-şi poate permite chiar să recunoască o eroare, fără a se teme de repercursiuni. pentru că întotdeauna, şi între state, ca şi în fundul cartierelor, ca şi sub tirania mafioţilor, răspund numai cei mici. Coreea, Filipine, China, Laos, Liban, Cuba, Vietnam, Republica Dominicană, Indonezia, Guatemala, Bolivia, Cambogia, Congo, Iran Grenada, Zair, Panama, Nicaragua, Somalia, Bosnia, Haiti, Kosovo, Afganistan Irak, Libia, Siria, Yemen – este lista unor astfel de mici, sau de mai mici, sau temporar mici (cum a cazul Chinei) pe teritoriul cărora SUA, SUA şi alţii, SUA şi NATO au iniţiat, condus, sprijinit războaie cu zeci de milioane de morţi şi răniţi şi multe altele de dezrădăcinaţi.

Citeşte şi:  Cum a descoperit televiziunea ucraineana mormintele soldatilor rusi din Lugansk

Nu uit că mai mulţi au decis că trebuie să se termine cu conducătorul libian fără a avea un proiect politic, sau un proiect pentru ce va fi după. Europa, Statele Unite şi alţii câţiva avem o responsabilitate faţă de situaţia actuală din Libia. Responsabilitate care a condus, orice s-ar presupune despre un conducător, la ideea că ne putem substitui suveranităţii unui popor pentru a-i decide viitorul. Că a destitui un tiran ajunge pentru a rezolva toate problemele. Am aruncat cu toţii, împreună, Libia, în toţi aceşti ani în haos fără a putea să reglăm situaţia.

Înţelegeţi, deci, cam cum vine chestia? S-au decis unii să-l termine pe Gaddafi şi au trecut la bombardamente, antrenare, înarmare şi susţinere cu trupe speciale a unor mercenari care l-au prins într-o zi pe stradă şi l-au omorât pe tiran şi au făcut totul harcea- parcea. Ce conta ţara, ce contau oamenii de acolo? Ei, pasămite aveau o problemă cu dictatorul (nu cu petrolul, nu cu migratorii care trebuiau împinşi către Europa, nu cu jaful neocolonialist a resurselor). De ce? Care era treaba lor? Ce-i durea pe ei capul?  Că libienii, care aveau educaţie, sănătate, benzină şi multe altele gratis şi stăteau cel mai bine, la nivel popular în toată Africa nu aveau ncio problemă, până să găsească NATO nişte derbedei şi să-i declare opoziţia democratică.

Citeşte şi:  Vârsta de pensionare în Moldova va fi majorată

Să ne întoarcem la text. Deci, au decis şi au plecat la război. Zice Macron: fără proiect politic. Aiurea, se face că nu ştie. Păi tocmai ăsta era proiectul: niciun proiect politic, dezbinare maximă, haos, şi NOI care controlăm lucrurile pentru că avem bani şi arme şi trupe şi dispozitive sofisticate şi Media supusă şi slugile care ne îndeplinesc întocmai ordinele şi se aliniază alături de noi – vezi acei alţi câţiva ai lui Macron.

Citeşte şi:  Ecuador: Proteste violente împotriva acordului cu FMI, care a dus la dublarea preţului la benzină

Şi cu zecile de mii de morţi cum rămâne? Cu zecile de mii de mutilaţi cum rămâne? Cu sutele de mii de dezrădăcinaţi? Cu milioanele de copii care nu mai învaţă, nu mai mănâncă, nu mai au parte de asistenţă medicală, al căror viitor e făcut praf, cum rămâne? Cu africanii prinşi şi vânduţi pe post de sclavi cum rămâne?

De fapt Macron a spus: Suntem de vină că nu am avut proiect, chiar şi pentru că ne-am substituit poporului, şi pentru că am făcut haos . Dar, va trebui să ne înţelegeţi, mai greşim şi noi…

O astfel de declaraţie nu este, aşa cum ar putea părea la prima vedere, o recunoaştere a vinei; ea este de fapt o „aroganţ” maximă:
Vedeţi băieţi? Noi putem face orice, putem spune orice, putem chiar recunoaşte apocalipsa pe care am pus-o în scenă şi nimic, dar chiar nimic nu ni se poate întâmpla.

Autor: Paul Ghiţiu