Motto:”Pentru cei care sincer însetează să rămână credincioși ortodoxiei, nu mai este niciun glas drept decât acela care iese din gura aurită a Arhiepiscopului Averchie” – Cuviosul Serafim Rose

“…cuvântul “ortodox” nu mai exprimă ceea ce ar fi trebuit să exprime…”

“…mulţi dintre cei ce, în fapt, au apostaziat de la Adevărata Ortodoxie, trădând Credinţa Ortodoxă şi Biserica, continuă să se numească pe sine « ortodocşi»…”

“…cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică” (…) depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică deosebită de toate confesiunile existente…”

“…Cine oare ne va contesta dreptul de a nu-i recunoaşte pe aceştia în calitate de ortodocşi, deşi ei insistă să se numească ca atare, asumându-şi importante funcţii şi înalte demnităţi în Ortodoxie?…”

“…Aproape că nimeni nu mai reacţionează în vreun fel la apostazia eretică…”

“…cine sunt cu adevărat schismatici?…”

“…În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia…”

“…Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor…”

“…Toţi adevăraţii zeloţi ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi…”

“…Să nu ne fie teamă că vom rămâne în minoritate…”

“…Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte (…)orice altă inovaţie…”

“…În lupta noastră fermă pentru adevărata Credinţă şi Biserică e necesar să nu amestecăm nimic personal– niciun orgoliu, nicio exaltare – care conduc inevitabil la nenumărate greşeli şi chiar la căderi …”

“…adevăratul creştin ortodox nu este cineva care respectă formal dogmele Ortodoxiei, ci numai acela care, potrivit unei expresii reuşite a Sfântului Tihon de Zadonsk, gândeşte în chip ortodox, trăieşte în chip ortodox şi transpune duhul ortodox în viaţa sa…”

”Până nu demult cuvintele “creştin” şi “ortodox” păreau încă limpezi şi lipsite de orice ambiguitate.

Astăzi, însă, trăim într-o epocă teribilă, viciată de atâtea greşeli şi iluzii, încât aceste cuvinte prin ele însele nu mai sunt suficiente, ele necesitând lămuriri suplimentare. Cuvintele respective nu mai exprimă demult realitatea, ci mai degrabă sunt înţelese de o manieră subiectivă şi decepţionantă.

Numeroasele societăţi şi organizaţii ce se numesc “creştine”, deşi nu există nimic creştinesc în ele, merg adeseori până la respingerea dogmei de căpetenie a creştinismului: Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos (ca de pildă, în cazul celor ce se intitulează “martori ai lui Iehova”, pentru care Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu). În realitate aceste organizaţii nu sunt decât nişte secte străine de adevărata Biserică Creştină, cât şi de învăţătura Sfintelor Evanghelii.

Citeşte şi:  In timpul stapanirii antihristului va fi minte sataniceasca, ce va actiona politiceste, fara sa se atinga de credinta in chip brutal

Totodată, cuvântul “ortodox” nu mai exprimă ceea ce ar fi trebuit să exprime, deoarece mulţi dintre cei ce, în fapt, au apostaziat de la Adevărata Ortodoxie, trădând Credinţa Ortodoxă şi Biserica, continuă să se numească pe sine “ortodocşi”. Din rândul acestora fac parte “inovatorii”, cei ce au respins duhul Ortodoxiei şi au devenit potrivnicii sfintelor canoane; “renovatorii” aşa-zisei “Biserici vii”, o biserică ultra-modernă, instalată de autorităţile bolşevice la începutul revoluţiei din Rusia. Sfântul patriarh Tihon a condamnat această biserică (oprind şi reforma calendarului care tocmai începuse); “neo-ortodocşii” contemporani pretind că Ortodoxia ar trebui “renovată”, în realitate “reformată”, întrucât Biserica Ortodoxă este “depăşită” şi “muribundă”! Emisarii lor circulă peste tot, repetând încontinuu aceleaşi idei ale lor şi uitând să-si concentreze atenţia mai curând asupra “renovării” sufletelor lor şi asupra “reformei” firii lor păcătoase, supuse patimilor. Ei doresc cu orice preţ o unire fără unitatea în duh şi adevăr, singura care face posibilă o astfel de unire. În vremurile noastre, dintre aceştia fac parte ultimii patriarhi ai Constantinopolului, care, după ce au recunoscut “Biserica vie” sovietică, acum îl recunosc pe “papa de la Roma”, ca “primat de onoare” în Biserica lui Hristos. Acestora li se întâmplă să-i primească pe papistaşi la Sfânta Împărtăşanie, fără ca aceştia să fi fost în prealabil reprimiţi în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Deci aşa procedează cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică”, şi care depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică deosebită de toate confesiunile existente.

Cine oare ne va contesta dreptul de a nu-i recunoaşte pe aceştia în calitate de ortodocşi, deşi ei insistă să se numească ca atare, asumându-şi importante funcţii şi înalte demnităţi în Ortodoxie? Într-adevăr, citim în istoria Bisericii cum au fost osândiţi solemn de Biserică şi depuşi din treaptă numeroşi eretici şi chiar ierarhi de rang înalt, ca de pildă Nestorie, patriarh al Constantinopolului, osândit la Sinodul III ecumenic.

Dar ce vedem astăzi? Vedem că ne aflăm în perioada unor concesii fără limite şi colaborări dubioase. Acţiuni dintre cele mai heterodoxe nu deranjează pe nimeni. Aproape că nimeni nu mai reacţionează în vreun fel la apostazia eretică şi puţini sunt cei ce se gândesc la aşa ceva!

Citeşte şi:  Părintele Dionisie de la Colciu: Să nu fim laşi! Ori ortodox, ori cu Papa!

A cui conştiinţă oare se poate împăca cu situaţia din zilele noastre? Cine poate să-şi închidă ochii la vederea atâtor încălcări, atâtor minciuni, fără a se tulbura câtuşi de puţin?

Pare ciudat când îi auzi pe unii ce se cred ortodocşi şi care ne tratează de “schismatici”, “retrograzi”, “obscurantişti”, pentru că nu mergem în pas cu epoca şi nu părăsim învăţăturile evanghelice ale Sfintei Biserici Ortodoxe.

De fapt, nu suntem noi schismaticii, ci toţi cei ce urmează spiritul schismatic şi se separă de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, sfidând Credinţa Sfinţilor Părinţi, Credinţa dreptslăvitoare care ţine lumea.

Cât despre unire – noi ne aflăm în unire cu al nostru Cap, Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii Săi ucenici şi apostoli, cu Sfinţii Părinţi şi doctori ai Bisericii, cu marii luminători şi stâlpi ai Credinţei şi ai evlaviei, care au trăit în Patria noastră, sfânta Rusie şi în lumea întreagă.

Prin urmare, cine sunt cu adevărat schismatici? Aceştia, bineînţeles, nu sunt cei ce urmează duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci toţi cei ce se îndepărtează de la dreapta Credinţă a lui Hristos şi resping adevăratul duh patristic al evlaviei dreptslăvitoare, chiar dacă vom întâlni printre ei pe cei mai mulţi dintre patriarhii contemporani care au denaturat Ortodoxia Sfinţilor Părinţi…

Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici, care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii…

Iată de ce noi propunem să fie reexaminată terminologia acceptată până acum, pentru că nu este îndeajuns să se numească cineva “creştin”, ci s-ar cuveni să i se spună “adevărat creştin”, şi de adăugat “ortodox”, pentru a nu fi confundat cu ortodoxia modernistă.

În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia. Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor.

Toţi adevăraţii zeloţi ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi.

Cine sunt ei? Ei sunt în acelaşi timp cei din patria noastră Rusia, captivi ai fraţilor lor, potrivnici lui Dumnezeu. În Rusia aceşti zeloţi au intrat în catacombe asemeni creştinilor din primele veacuri, iar în Grecia, patria noastră soră, Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte nu numai noul calendar, ci şi orice altă inovaţie.

Citeşte şi:  E important pentru noi să înțelegem corect vremurile pe care le trăim și să respingem cu hotărâre orice ne-ar putea pune în pericol mântuirea

Să remarcăm evlavia lor deosebită faţă de acest atlet al Sfintei Ortodoxii, care a fost Sfântul Marcu, mitropolit al Efesului, cel ce a refuzat falsa unire impusă la Florenţa, în 1439.

În lupta noastră fermă pentru adevărata Credinţă şi Biserică e necesar să nu amestecăm nimic personal – nici un orgoliu, nici o exaltare – care conduc inevitabil la nenumărate greşeli şi chiar la căderi, după cum s-a observat de atâtea ori. Noi nu ne proslăvim pe noi înşine, ci proslăvim curata şi neprihănita Credinţă a lui Hristos. Nu este îngăduit nici un “fanatism”, întrucât orbirea ochilor duhovniceşti a celor ce au “râvnă fără de cunoştinţă”, în loc să întărească în credinţă, nu face decât să îndepărteze de la credinţă.

Important este să conştientizăm că adevăratul creştin ortodox nu este cineva care respectă formal dogmele Ortodoxiei, ci numai acela care, potrivit unei expresii reuşite a Sfântului Tihon de Zadonsk, gândeşte în chip ortodox, trăieşte în chip ortodox şi transpune duhul ortodox în viaţa sa.

Duhul ascetic – această renunţare la lume, susţinută cu atâta claritate în scrierile Sfinţilor Părinţi, sunt combătute de “neo-ortodocşii” care vor cu orice preţ să se ghideze după duhul acestei lumi “care zace în rău” şi a cărui tată, după cuvintele lui Hristos Însuşi, este diavolul.

Ei vor să-i fie pe plac nu lui Dumnezeu, ci prinţului lumii acesteia, diavolului, încetând în acest fel de a fi creştini ortodocşi, chiar dacă continuă să se numească astfel…

Dacă vom cerceta cu seriozitate şi în profunzime problemele respective, ne vom da seama că modernismul ne conduce departe de Hristos şi de adevărata Biserică şi ne vom îngrozi observând cu ce repeziciune progresează apostazia…

Să nu ne fie teamă că vom rămâne în minoritate, departe de posturile şi de titlurile pompoase. Să ne amintim de Caiafa, care deţinea cinul de înalt preot al Dumnezeului Celui Adevărat, şi totuşi, în ce prăpastie a căzut, devenind deicid [ucigător de Dumnezeu].

Prin urmare, necăutând la faptul că trăim într-o lume care s-a lepădat de Dumnezeu, să luptăm nu pentru slava lumească, care nu ne va mântui, ci pentru a fi împreună cu mica turmă a lui Hristos.

Să fim ADEVĂRAŢI CREŞTINI ORTODOCŞI!”