Cercetătorii de la Harvard vor să lanseze în stratosferă o substanță chimică, pentru a bloca lumina solară
În lupta împotriva schimbăriloe climatice, cercetătorii găsesc uneori cele mai bizare soluții.
Una dintre acestea, propusă de o echipă de savanți de la Harvard, presupune eliberarea în stratosferă a unei substanțe chimice (carbonat de calciu), care va reflecta o parte din ebergia solară. În acest fel, s-ar putea limita încălzirea globală, speră cercetătorii.
Programul ar costa în jur de 2 miliarde de dolari pe an, iar primele experimente vor avea loc chiar anul viitor. Abia atunci oamenii de știință vor putea afla dacă această soluție presupune riscuri mari și dacă are efectul dorit.
Primul experiment va presupune eliberarea a 100 de grame de carbonat de calciu în stratosferă, cu ajutorul unui balon special.
Simulările din laborator au demonstrat că această substanță poate rămâne ani de zile în stratosferă și că ar reflecta foarte bine lumina Soarelui.
Problema acestei soluții este că încearcă să elimine efectele încălzirii globale, nu și cauzele acesteia (emisiile de gaze cu efect de seră). Dacă va avea efect însă, ar putea fi o soluție de urgență, pentru că ar reduce rapid temperatura.
Studiul a fost publicat în revista Nature.
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu…nu ne lasa pe noi pacatosi sa pierim….
Este o ipoteza de caz, o ipoteza!.
Dupa cate cred ca stiti, o stea precum Soarele ,traieste prin autoconsum si autotransformare, cu reactii de transformare a Heliului in Hidrogen, si invers,si multe alte tipuri de reactii.In acest caz se emit multe unde si radiatii,gama,fotonice, x,uv,infrared, etc..Atmosfera terestra este precum o prisma lenticulara, si adevarata problema nu vine din Soare, ci din miezul Terei, care se supraincalzeste, iar nucleul ,,se deplaseaza la propiu,,Daca Soarele era cauza, in cateva zile, nimic ,de gheata nu mai era!
Ferească Sfântul.!.noi halalaim ca prostii.dar nu știm nimic..!
Soarele oricum nu mai are puterea de a lumina cum o avea in 60. Se reduce. Sant studii.
Nu mai faceti experiente care nu o sa aiba cine sa le savureze, rugati-va Domnului sa ne miluiasca !
De fapt nu despre asta e vorba ! Cei care au acest interes , se tem de adevăratul Soare …un singur strat (dimensiune ) ne mai desparte … mulți se vor prăji la apariția lui …!
Acestea sunt repercursiunile a ceea ce se va întampla, nu va amagiti cu alte interpretari..
Holograme
Asa s-a facut si in Mordor de Sauron
„Insa ce sa mai vorbim de oameni, cand elementele neinsufletite ale naturii vor iesi din randuiala si mersul lor firesc? Vor avea loc cutremure in orase, epidemii, furtuni cu tunete si fulgere infricosatoare care vor arde case si pamanturi cultivate, vanturi si vartejuri ce vor biciui pamantul, ridicand apa marii la cote nemaivazute.
Marile vor fi agitate intr-un chip nebunesc, iscandu-se o adevarata nebunie in urma pierderii vietilor omenesti. Se vor arata semne neobisnuite in soare si in luna, se va perturba mersul astrelor, vor izbucni conflicte intre popoare, se vor isca perturbari atmosferice, ploi violente cu grindina, ce vor cadea cu putere pe pamant asemenea unor bolizi.
Desfasurarea iernii nu va fi dupa randuiala fireasca, fiind insotita de ingheturi neobisnuite, iar apoi de incalziri bruste ce vor perturba natura, tunete din senin, incendii imprevizibile (putem face aici o legatura cu incendiile care de o vreme incoace, in fìecare vara, nu mai dau pace bietei noastre tari).
In general pe tot pamantul va stapani jalea, fara sa se intrevada de undeva vreo alinare, intrucat se va inmulti pacatul si dragostea multora se va raci, dupa cum prevesteste Domnul (Matei 24,12)”
Arhim. Evsevios Vittis, Talcuiri la Apocalipsa
„Să reflectăm puțin din lumină ca să avem grijă de planetă” – zic ei
„Și soarele își va pierde a7a parte din strălucire (corectați-mă dacă greșesc)” zice Scriptura!
Da
Va veni cu violenta, cruzime,terorism satanist , vrajitorii sataniste la toate colturile si spun cu gura mare demonicã cã e democratie