biserica distrusa ucrainaZeci de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene de sub Patriarhia Moscovei părăsesc Ucraina, de teama persecuțiilor, a declarat șeful sectorului de legături inter-religioase al Departamentului Sinodal al Relatiilor Externe Bisericesti al Patriarhiei Moscovei, Dimitry Safonov.

„Exista zeci de preoți care au fost nevoiti să paraseasca Ucraina. O statistica exacta este, în prezent, imposibila. Acestia sunt presati sa paraseasca Ucraina. Familiile lor primesc amenințări cu moartea, ei înșiși se confruntă cu amenințarea violentarii fizice”, a declarat acesta la Conferinta Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind Combaterea Intoleranței și Discriminării față de Creștini, in Viena.

Citeşte şi:  Un mitropolit grec avertizează: Nu putem sărbători jubileul Sinodului I Ecumenic alături de eretici, cum sunt catolicii

In total, 77 de biserici și mănăstiri au fost deteriorate sau demolate în timpul conflictului militar din estul Ucrainei, a spus preotul. În vestul Ucrainei, sunt confiscate bisericile, a spus Pr. Dmitry.

„Conform rapoartelor credibile de pana acum, exista aproximativ 19 biserici ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care au fost confiscate violent de așa-numita „Patriarhie a Kievului”. Această organizație religioasă a fost infiintata în Ucraina în 1992 și nu a fost recunoscută de către niciuna dintre Bisericile Ortodoxe din lume”, a spus preotul.

Citeşte şi:  IMPORTANT: Adresare Soborului Duhovnicesc al Lavrei Poceaevului către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse

Toate acțiunile împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene „sunt motivate tocmai de ură religioasă și națională”, a spus el.

Nouă biserici au fost distruse și alte 77 deteriorate, ca urmare a ostilităților din Donbass, unde exista 1.100 de biserici ortodoxe și 17 mănăstiri, a mai spus el.

Sursa: http://lonews.ro