calugar2Desigur, citim despre viaţa călugărilor, despre liniştea lor interioară, despre asceza lor, dar şi despre vieţile lor îndelungate, ajunse la o senină senectute. Ştim cum gândesc ei, care sunt valorile lor, care le este programul zilnic. Acum ştim cu precizie şi ce mănâncă, dar şi ce leacuri folosesc pentru diferite boli sau afecţiuni. Le culegem cu migală reţetele culinare, consemnăm şi folosim leacurile lor seculare, vrem să trăim ca ei sub semnul sănătăţii, optimismului şi echilibrului. Dar parcă ceva nu se leagă pentru a împlini întocmai aceste lucruri. Despre ce să fie vorba?

Citeşte şi:  Cine se roagă la miezul nopții, își face viața ușoară

În mod cert, despre viaţa de rugăciune şi smerenie totală în care trăiesc aceşti aleşi ai Harului – despre asta e vorba! Despre tăierea voii proprii (ascultare se numeşte), despre altruism, despre neţinerea de minte a răului şi despre neagonisirea averilor lumeşti. Despre absenţa „carierei” în viaţa lor şi a concediilor tip all inclusive. Toate aceste lucruri care nouă ne fac plăcere şi după care alergăm – ei bine, toate acestea uzează profund fiinţa umană, îi erodează sănătatea, optimismul şi liniştea. Şi, mai grav, ne îndepărtează de Dumnezeu. De fapt, aici e cheia. Cheia efectului benefic al postului şi a celui tămăduitor al leacurilor mânăstireşti. Nu merge postul fără credinţă, căci ar ajunge să fie doar o dietă; şi nici leacurile fără rugăciune, căci se vor rezuma la „puterea binefăcătoare a naturii”… şi cam atât. Postul şi tămăduirea vin de Sus, şi într‑acolo trebuie să ne aţintim privirea. Pe de altă parte, nu putem avea parte de liniştea monahilor şi nici de lepădarea lor de lume. De lume te lepezi cel mai bine în afara ei, adică în mânăstire. Pe când noi, cei ai lumii, trebuie să o schimbăm! Nu putem renunţa la ea, dar de schimbat – asta da!

Citeşte şi:  Sf. Teofan Zăvorâtul explică ce este, de fapt, păcatul

Haideţi să schimbăm aşadar lumea, schimbându‑ne mai întâi pe noi! Şi toate celelalte vor veni de la sine.

Sursa: Lumina Credintei